Investigații desfășurate de către agenți din cadrul FBI pe o rețea de socializare Bărbat reținut pentru pornografie infantilă și viol

 La data de 07.04.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, în vârstă de 38 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă în formă continuată și viol în formă continuată.

La data de 23.03.2020 a fost înregistrată la DIICOT – Structura Centrală o sesizare din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul D.C.C.O. – S.C.C.I., din conținutul căreia rezultă că, acestea au fost sesizate de către FBI cu privire la faptul că, în urma unor investigații desfășurate de către agenți din cadrul FBI pe o rețea de socializare, a fost identificat un utilizator care a transmis prin intermediul rețelei, atât pe diferite grupuri publice cât și în cadrul unor conversații private, mai multe fișiere, dintre care unele reprezentând materiale pornografice cu minori, în care apare o persoană majoră de sex masculin alături de doi minori.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că, în perioada februarie – martie 2020, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a întreținut în mod repetat acte sexuale orale cu fiul său minor, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra și de a-și exprima voința, producând și distribuind, în mod repetat, prin intermediul unei aplicații informatice, materiale pornografice cu acesta.

La data de 07.04.2020, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO - Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice au efectuat o percheziție domiciliară în urma căreia au fost ridicate 2 telefoane mobile, o tabletă, un stick de memorie, un HDD, un DVD și două casete video.

În cursul zilei de astăzi, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Se face precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 680

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 564

Mai multe persoane reținute pentru viol, tentativă la viol şi pornografie infantilă! Faptele filmate și distribuite pe reţele de socializare

09 Jan 2024 908

IGPR Arestat pentru pornografie infantilă și șantaj

27 Nov 2023 846

Cercetări la Bârlad, într-un caz de pornografie infantilă și șantaj

23 Nov 2023 1040

Poliția Română Cercetați pentru trafic de minori, pornografie infantilă și șantaj

23 Nov 2023 783

DIICOT Percheziții și cercetări în trei județe, pentru pornografie infantilă. Mai multe materiale pornografice cu minori au fost distribuite prin intermediul rețelelor de socializare

23 Nov 2023 849

Descinderi la Tulcea la un suspect de pornografie infantilă! Victimele, mai mulți minori (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 830

Acțiune de amploare a Poliției Române în cooperare cu DIICOT! Vizați, suspecți de trafic de persoane și de minori și pornografie infantilă

23 Nov 2023 763

Doi minori reținuți pentru pornografie infantilă, lipsire de libertate în mod ilegal și agresiune sexuală. Ce au constatat procurorii DIICOT

18 Nov 2023 827

Județul Neamț Femeie căutată în Italia pentru pornografie infantilă, reținută de polițiștii din Piatra Neamț

08 Nov 2023 734

Avocat din Tulcea, condamnat cu suspendare, la Constanța, pentru pornografie infantilă

07 Nov 2023 1872

IGPR Materiale pornografice cu minori, descoperite în urma unei percheziții

05 Oct 2023 1015

Județul Olt Cercetați pentru pornografie infantilă, act sexual cu un minor și șantaj (FOTO)

26 Sep 2023 847

Județul Tulcea Cercetați pentru pornografie infantilă (FOTO)

26 Sep 2023 959