Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân



Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, luni, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, pe motiv că are un conţinut identic cu o lege promulgată la sfârşitul anului trecut.

Şeful statului menţionează în cererea de reexaminare că legea, care i-a fost transmisă de Parlament în vederea promulgării pe 8 aprilie, are ca obiect de reglementare modificarea modalităţii prin care pot fi realizate serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân.

Potrivit articolului unic din legea supusă reexaminării, art. 2 alin. (4) din OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân pot fi realizate prin gestiune directă, gestiune delegată şi concesiune, în condiţiile legii, numai către persoane juridice care pot presta activităţi în domeniul protecţiei animalelor şi către asociaţii sau fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor, potrivit statutului, cu obligaţia asigurării serviciilor medical-veterinare, contractate cu medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii".

Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân a devenit lege pe 8 decembrie 2023.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.