IPJ Constanța Pliculețe cu droguri, depistate într-o mașină


Sursa foto: IPJ Constanța

 
  • În noaptea de 17 spre 18 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 5 Poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au descoperit, în interiorul a două autoturisme,  substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.
 
Potrivit IPJ Constanța, în jurul orei 23.50, polițiștii au identificat, pe strada Cumpenei, un autoturism parcat, al cărui conducător auto avea un comportament suspect.
S-a procedat la legitimarea acestuia, fiind identificat un bărbat, de 23 de ani.

 

„Cu ocazia efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia a fost descoperit un pliculeț ce conținea o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive”, declară polițiștii constănțeni.


La scurt timp, la fața locului a sosit un alt autoturism, condus de o femeie, de 20 de ani.

„La vederea polițiștilor, aceasta a avut, de asemenea, un comportament suspect, motiv pentru care a fos testată cu aparatele drugtest și etilotest, rezultatele fiind negative”, adaugă sursa citată.


În continuare, s-a procedat și la efectuarea controlului autoturismului condus de aceasta, ocazie cu care într-una dintre portiere a fost identificat un recipient din plastic ce conținea o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive.
 
Recipientele conținând substanțele respective au fost înaintate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în vederea continuării cercetărilor, încheie sursa.

Citește și
A condus un autoturism neînmatriculat
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 324

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 217

În comuna Ciocârlia, județul Constanța Băut bine, un șofer a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț

26 Apr 2024 541

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 548

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 556

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 530

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 465

IPJ Constanța Doi tineri, arestați preventiv pentru înșelăciune și șantaj - au câștigat 40.000 de dolari

26 Apr 2024 631

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 695

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani, dispărută de acasă. dacă o vedeți, sunați la 112

26 Apr 2024 409

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 581

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța deschide o nouă procedură pentru modernizarea Poligonului de tragere! Contract estimat la 170.000 de euro (DOCUMENT)

26 Apr 2024 363

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 553

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 572

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 631