IPJ Constanța Verificări la agenții economici din Neptun. Iată ce au descoperit polițiștii (FOTO)


  • La data de 3 august 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări la trei agenți economici din stațiunea Neptun.
 
La data de 3 august 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări la trei agenți economici din stațiunea Neptun, transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
Astfel, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 800 de articole de îmbrăcăminte susceptibile a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală, purtând însemnele unor mărci înregistrate.
 
Bunurile respective, de peste 68.000 de lei, erau expuse spre comercializare.


 
În cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Doi bărbați din Constanța, cercetați pentru furt calificat! Suspecții, arestați preventiv

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Armă neletală de autoapărare, confiscată la Constanța. Ce au constatat polițiștii

28 Apr 2024 224

Acțiune de amploare a polițiștilor IPJ Constanța de Florii! amenzi de peste 300.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 229

Razie cu radare a polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 217

Polițiștii din Constanța, invitați la Grădinița din Neptun (Galerie FOTO)

27 Apr 2024 457

Infracțiuni rutiere O șoferiță, aflată sub influența alcoolului, s-a izbit cu mașina de un stâlp în municipiul Constanța

27 Apr 2024 740

Doi bărbați au fost duși după gratii la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Iată pentru ce infracțiuni

27 Apr 2024 498

Intervențiile polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 113.000 de lei

27 Apr 2024 490

Controale ale polițiștilor rutieri în județul Constanța. Au fost legitimate, prin eDac, 943 de persoane

27 Apr 2024 455

IPJ Constanța Și-a lovit partenera și pe mama acesteia. Bărbatul a fost reținut pentru 30 de zile și are dosar penal

27 Apr 2024 605

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 534

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 375

În comuna Ciocârlia, județul Constanța Băut bine, un șofer a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț

26 Apr 2024 578

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 603

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 623

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 601