IPJ Timiș Urmărire ca în filme! Bărbatul prins de polițiști avea mai multe antecedente



Foto cu rol ilustrativ


 
  • La data de 15 octombrie a.c, polițiștii orașului Sânnicolau Mare, au reținut un bărbat, în vârstă de 31 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier
  • Polițiștii rutieri l-au urmărit ca-n filme, cel urmărit s-a izbit apoi de un pod
  • Bărbatul a fost prins, în cele din urmă, iar în urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta avea mai multe antecedente 

Potrivit IPJ Timiș, la data de 15 octombrie a.c., în cursul nopții, polițiștii orașului Sânnicolau Mare, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care circula pe strada Calea lui Traian, din Sânnicolau Mare, dar acesta nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea.
 
Polițiștii au procedat la urmărirea conducătorului autoturismului, iar la un moment dat, pe strada Drumul Comloșului, bărbatul a intrat în coliziune cu un pod din beton. Ieșind din autoturism, a reușit să fugă, dar a fost depistat într-o anexă a unei case părăsite, din localitatea Valcani.
 

„În urma verificărilor în bazele de date, a rezultat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, precum și faptul că acesta se află în stare de recidivă, fiind eliberat din penitenciar la data de 26.09.2023 după ce își ispășise pedeapsa pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere, precum și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”, declară polițiștii din Timiș.

 
Acesta a fost testat, cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie în valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost testat și cu aparatul drugtest și au reieșit indicii și cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, mai adaugă polițiștii.

 
„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, subliniază sursa citată.

 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, precum și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa substanțelor psihoactive, toate în concurs și în stare de recidivă.

„Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș”, încheie sursa.

 
 Citește și
Un tânăr din Timișoara, prins la furat, la o terasă! Ce au recuperat polițiștii

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Timiș Doi tineri reținuți pentru delapidare

06 Jan 2024 691

Accident rutier în județul Timiș. Mai multe persoane au ajuns la spital

18 Nov 2023 721

Percheziții în Timiș și Caraș-Severin pentru evaziune fiscală și spălare de bani

13 Nov 2023 671

Oficial de la IPJ Timiș despre accidentul rutier mortal în care o femeie a murit

08 Nov 2023 712

Femeie din județul Timiș prinsă drogată la volan de către polițiști

04 Nov 2023 815

IPJ Timiș Dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor

04 Nov 2023 745

Polițiștii rutieri din județul Timiș a acționat pe depășirea limitelor legale de viteză dă către conducătorii auto (FOTO)

29 Oct 2023 693

IPJ Timiș Acțiune desfășurată de polițiștii din municipiul Lugoj. Ce au constatat

29 Oct 2023 732

Un tânăr din Timișoara, prins la furat, la o terasă! Ce au recuperat polițiștii

16 Oct 2023 839

IPJ Timiș Acțiuni pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool sau alte substanțe interzise la volan

16 Oct 2023 844

Un bărbat din Constanţa a fost reţinut, după ce a trimis mesaje cu conţinut obscen unei fete de 13 ani din Timişoara, dar și altor fete

11 Oct 2023 1268

Intervenție de urgență în Timișoara! Un bărbat amenință că se aruncă de pe bloc

02 Oct 2023 925

IPJ Timiș Cercetați pentru infracțiuni rutiere. Ce au constatat polițiștii

02 Oct 2023 704

IPJ Timiș Cercetați pentru introducerea ilegală de deșeuri în țară (FOTO)

01 Oct 2023 758

Accident în județul Timiș. O femeie a ajuns la spital

29 Sep 2023 826