ÎPS Teodosie participă la ceremonia de întronizare a ÎPS Calinic ca arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

  • Astăzi ÎPS Teodosie va participa la ceremonia de întronizare a ÎPS Calinic, ales în slujirea de Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.

Slujba, care va avea loc începând cu ora 11.30, la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, reședința arhiepiscopală din Suceava, va fi precedată de Sfânta Liturghie oficiată de către ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

La Suceava deja au sosit, de aseară, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul ales al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor și Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.

Copii îmbrăcați în costume populare le-au oferit oaspeților, în numele credincioșilor bucovineni, flori, dar și tradiționala pâine și sare, în semn de prețuire și recunoștință. După scurta ceremonie de primire, soborul s-a îndreptat spre biserica mănăstirii, unde oaspeții și gazdele s-au închinat la moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

Reamintim că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în ședința de lucru din data de 21 iulie pe noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Postul de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților a rămas vacant ca urmare a trecerii în veșnicie a Arhiepiscopului Pimen.


Arhiepiscopul ales prin vot secret pentru această slujire este Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, actualul Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Pentru acelaşi post a candidat şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
 
Sursa foto: Basilica.ro
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi candidați pentru locul lăsat liber de ÎPS Pimen. Unul dintre ei a slujit alături de ÎPS Teodosie

11 Jul 2020 2431

Șase luni de la moartea Regelui Mihai. Parastasul a avut loc în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş

02 Jun 2018 1073

Revista presei locale

06 Dec 2017 1223

ÎPS Teodosie şi PS Visarion vor sluji la Mănăstirea Pantocrator Drăgăneşti – Vlaşca. Iată de ce

18 Oct 2015 2908