ÎPS Teodosie program de slujire. Ieri la Suceava, azi peste graniță

Astăzi, în Duminica a treia după Rusalii ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului va sluji la la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Silistra, Bulgaria.

Tot la Silistra va sluji și Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.

Ieri, mii de pelerini au participat la hramul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, potrivit site-ului oficial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Acolo, în ziua de cinstire a sfântului ocrotitor al lăcașului de cult monahal, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi.

Din sobor au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.

La slujbă au fost prezenți părinţi stareţi şi stareţe din toate mănăstirile eparhiei sucevene, precum şi reprezentanți ai autorităților judeţene şi locale.

Credincioșii au avut ocazia să aducă cinstire moaștelor sfântului Ioan cel Nou.

Acestea ce au fost așezate într-un baldachin în curtea mănăstirii.

Sursa foto de la Suceava: Facebook/basilica

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 24 – 30 aprilie 2024

23 Apr 2024 647

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 555

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele de 22-23 aprilie?

21 Apr 2024 543

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 750

Eveniment cultural-filantropic organizat la biserica „Sfinții Patru Martiri de la Niculițel” din Constanța

20 Apr 2024 464

Debut în instanță pentru ÎPS Teodosie, în procesul legate de salariile de la Universitatea Ovidius! Ce s-a întâmplat la primul termen

19 Apr 2024 569

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 520

ÎPS Teodosie, contra Universității Ovidius, pentru 30.000 de euro! Procesul începe mâine

17 Apr 2024 569

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1513

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

15 Apr 2024 609

Profesorul univ. dr. habil. Andrzej Pastwa, Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius Constanța (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 748

Peste 200 de elevi din județul Constanța, la etapa județeană a Olimpiadei de Religie

12 Apr 2024 686

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2422

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

11 Apr 2024 516

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

09 Apr 2024 625