ISU Argeș O anexă a unei gospodării și un autoturism, cuprinse de flăcări! Pompierii au intervenit înainte ca focul să se extindă la o locuință

Sursa foto: ISU Argeș/ Foto cu rol ilustrativ



 
  • Trei echipaje de pompieri au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat în cazul unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din cartierul Făget al orașului Mioveni. 

Conform pompierilor de la ISU Argeș, trei echipaje de pompieri au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat în cazul unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din cartierul Făget al orașului Mioveni.

Ajunși la locul incendiului, salvatorii au constatat că flăcările se manifestau la o anexă gospodărească din lemn și la aproximativ 30% dintr-un autoturism.

„Incendiul izbucnit prezenta pericol de propagare la o locuință aflată în imediata apropiere. Incendiul a fost oprit din dezvoltare”, susțin salvatorii din Argeș.


În urma focului, pagubele înregistrate au fost la anexa de aproximativ șase metri pătrați și la aproximativ 30% din autoturism. Nu au fost victime ale evenimentului, mai transmite sursa citată.

Potrivit pompierilor argeșeni, în ultimele 24 de ore, numărul de intervenții în cazul arderilor necontrolate a rămas crescut, pompierii argeșeni acționând pentru localizarea și lichidarea a șase astfel de incendii, în urma cărora a fost afectată o suprafață de teren de aproximativ 41.100 metri pătrați.

Citește și
Atenție la mijloacele folosite pentru încălzirea locuințelor!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Argeș Incendiul de la sediul DSVSA a pornit, cel mai probabil, de la un aparat de aer condiţionat

13 Apr 2024 493

Accident pe DN 65. Un cap tractor cu remorcă care intrat într-un cap de pod! (FOTO)

24 Jan 2024 979

UPDATE. Accident în Argeș! O mașină a părăsit partea carosabilă și a rupt o conductă! (FOTO)

22 Jan 2024 834

Accident cu scurgeri de gaze în atmosferă, în Argeș. Pompierii intervin (FOTO)

21 Jan 2024 871

Accident rutier cu trei autoturisme implicate. Unul s-a răsturnat în urma impactului (FOTO)

18 Jan 2024 967

Patru răniți, dintre care doi copii, în urma unui accident rutier în Argeș

14 Jan 2024 768

Un bărbat a fost transportat la spital în urma unui accident rutier în județul Argeș

14 Jan 2024 828

Accident în Argeș. O femeie, pieton, rănită grav în urma impactului

12 Jan 2024 903

Incendiu izbucnit la un autoturism din județul Argeș. Intervin pompierii

24 Dec 2023 852

Alertă într-un magazin din Pitești! Angajate intoxicate cu monoxid de carbon

23 Dec 2023 746

Accident rutier cu victime în Argeș. O mașină s-a răsturnat

19 Dec 2023 916

Accident mortal în județul Argeș! Un bărbat a murit pe loc. Mai multe victime, transportate la spital

15 Dec 2023 1208

UPDATE În Argeș Un autoturism s-a izbit de un stâlp. O persoană rănită are nevoie de primul ajutor

10 Dec 2023 768

Două accidente rutiere în Argeș! Un autoturism a intrat într-un șanț, iar altul într-un stâlp

08 Dec 2023 863

Accident rutier cu victimă în Argeș! Implicate două mașini

07 Dec 2023 953