ISU Constanța Bilanțul furtunii de sâmbătă, 4 noiembrie





Sursa foto: ISU Tulcea/ Foto cu rol ilustrativ
 
  • În data de 4 noiembrie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au intervenit la nivelul întregului județ Constanța pentru înlăturarea efectelor negative produse de furtună.
 
În data de 4 noiembrie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea“ al județului Constanța au intervenit la nivelul întregului județ Constanța pentru înlăturarea efectelor negative produse de furtună.
 
Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru degajarea a 29 de copaci căzuți, cinci stâlpi de electricitate, doi stâlpi RDS, un acoperiș și un coș de fum al unei locuințe și patru autoturisme avariate, potrivit ISU Dobrogea.
 

„S-a intervenit cu 50 de pompieri, 17 autospeciale de stingere cu apă și spumă, douî autospeciale de descarcerare, două servicii voluntare pentru situații de urgență și un echipaj ENEL”, transmit pompierii.

 
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, doar pagube materiale

Citește și
Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa din cauza ploilor abundente şi a vântului puternic

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Victima a fost transportată la spital

29 Apr 2024 300

Știri Constanța Accident rutier grav pe DN2A între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu! Un pieton, decedat

28 Apr 2024 1220

UPDATE Accident rutier în Duminica Floriilor la Cernavodă! Două persoane, rănite

28 Apr 2024 697

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1117

Incendiu la o casă din municipiul Constanța. Au intervenit pompierii

27 Apr 2024 524

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1614

Condamnare definitivă pentru un fost angajat al ISU Dobrogea! 12 ani şi 6 luni de închisoare

26 Apr 2024 601

ISU Constanța Iepurașul Pompier vine în Piața Ovidiu! Toți copiii sunt așteptați

25 Apr 2024 778

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 604

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 405

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 577

Exercițiu de pregătire în caz de cutremur cu participarea elevilor de la Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Constanța (Galerie FOTO)

23 Apr 2024 393

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1406

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 998

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 3040