Judecătoarea Iulia Motoc a depus jurământul pentru funcția de judecător al Curții Penale Internaționale de la Haga (VIDEO)

Foto:  IntlCriminalCourt
Iulia Motoc a depus jurământul pentru funcţia de judecător al Curţii Penale Internaţionale de la Haga. 

Este pentru prima dată când un roman reuşeşte să acceadă la această instanţă de judecată internaţională. Judecătoarea Iulia Motoc a fost aleasă cu o majoritate de peste două treimi a reprezentaţilor, a doua dintre cei şase judecători selectaţi, iar acest lucru reprezintă atât un triumf profesional al candidatei, cât şi o victorie remarcabilă a diplomaţiei româneşti conduse de ministra Luminiţa Odobescu.

În arhitectura internaţională, funcţia de judecător al Curţii Penale Internaţionale este echivalentă cu cea de Secretar General adjunct al ONU, iar din această perspectivă, reuşita judecătoarei Iulia Motoc reprezintă un nou obiectiv de excelenţă atins, al reprezentării României pe scena globală.

Despre Curtea Penală Internaţională

Curtea Penală Internaţională a fost instituită prin Statutul de la Roma, semnat în 1998 de 120 de state şi intrat în vigoare în 2002, fiind responsabilă pentru judecarea crimelor împotriva umanităţii, crimelor de război, genocidului şi crimelor de agresiune. Aceasta este instanţă de judecată permanentă, alcătuită din 18 membri.

Despre Iulia Motoc

În ultimii 10 ani, Iulia Motoc a fost judecătorul României la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO). În urma mandatului său de 10 ani, încheiat în iulie 2023, cauzele României au scăzut de la 12.000 la 4.000. Priorităţile sale, aşa cum au fost asumate, au fost legate de protecţia persoanelor vulnerabile, respectiv violenţa împotriva femeilor, hărţuirea sexuală, violenţa împotriva copiilor, cazurile persoanelor cu dizabilităţi.

În calitate de judecător CEDO a participat la soluţionarea a 2.500 de cauze, dintre care mai mult de 1.500 au fost cauze de drept penal, prezidând peste 700 dintre ele. A participat, de asemenea, la judecarea unor cauze de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război, cum ar fi "Drelingas împotriva Lituaniei". A judecat, printre altele, dosarul "Sargsyan împotriva Azerbaijanului" privind...., "Chiragov şi alţii împotriva Armeniei", privind violări masive ale drepturilor omului în regiunea Nagorno-Karabah, dar şi cauza "Ucraina şi Olanda împotriva Rusiei" privind faptele săvârşite în regiunile Doneţk şi Lugansk, în Donbas şi Ucraina orientală, care au început în primăvara anului 2014.


Primul membru român al Institutului de Drept Internaţional şi al Academiei de Drept Internaţional de la Haga

Iulia Motoc a fost aleasă, în 2021, membră a Institutului de Drept Internaţional cu sediul la Geneva, fiind primul român care face parte din acest institut după al Doilea Război Mondial şi al doilea român din istoria existenţei acestui institut, după strălucitul jurist Demetru Negulescu. Totodată, în 2024, Iulia Motoc va fi primul profesor român invitat în ultimii 50 de ani să predea în cadrul Academiei de Drept Internaţional de la Haga.

Vicepreşedinte al Comitetului pentru Drepturile Omului, ONU

Între 2007 şi 2013, Iulia Motoc a fost membră a prestigiosului Comitet al Drepturilor Omului ONU, având în 2012-2013 funcţia de vicepreşedinte al acestui organism cvasi-judiciar, creat de Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi primul său Protocol facultativ.

Între 2001 şi 2004 a fost raportor special al Comisiei Drepturilor Omului a ONU, fiind primul reprezentant special ONU care a raportat Curţii Penale Internaţionale crime de război şi crime impotriva umanităţii.

Între 2010 şi 2013, Iulia Motoc a fost judecător al Curţii Constituţionale a României, participând la judecarea a multiple cauze esenţiale pentru democraţie şi statul de drept.

Începand cu 1996, Iulia Motoc a fost aleasă membru a Subcomisiei pentru Promovarea şi Protecţia Drepturilor Omului, organism al ONU de codificare a drepturilor omului; în perioada 2000-2001 a fost Preşedinte al acestui organism ONU.

Totodată, Iulia Motoc are o experienţă de 28 de ani ca profesor universitar în ţară şi în străinătate, predând de-a lungul timpului la universităţi prestigioase precum Yale University, New York University, Sorbona, Institutul European de la Florenţa etc. şi este autoarea a peste 80 de aticole, studii şi cărţi în domeniul dreptului internaţional, drepturilor omului şi dreptului european.


Citește și: 

Peste 2000 de persoane au fost arestate la protestul pentru climă de la Haga

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Seaview Media, procese cu Primarul Municipiului Constanța, prin Poliția Locală. Instanța tocmai a pronunțat soluția!

30 Mar 2022 1367

Surse Mihnea Motoc a renunţat la postul de ministru după ce soţia sa a sesizat o incompatibilitate la CEDO

24 Nov 2014 1152