Județul Constanța A încălcat ordinul de protecție! Un bărbat a pătruns în casa concubinei. Ce a furat acesta din locuință

Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție , foto: pexels Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și furt! 

La data de 7 decembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 7 Rurală Crucea au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 53 de ani, a pătruns în casa concubinei sale, de unde a sustras un telefon mobil, acesta având emis pe numele său un ordin de protecție provizoriu., informează IPJ Constanța. 

Din verificările efectuate s-a constatat faptul că bărbatul în cauză a mai încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție provizoriu și la data de 5 decembrie a.c., femeia nefiind agresată fizic sau verbal în niciunul dintre cazuri.

Potrivit sursei citate, în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu și furt.

În cursul zilei de ieri, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive., mai informează IPJ Constanța. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

București Un tânăr a vrut să-și bată părinții, pentru că nu-l primeau în locuință - a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

19 Apr 2024 426

În județul Constanța Ordin de protecție și monitorizare electronică, într-un dosar penal de lovire și amenințare

14 Mar 2024 565

IPJ Constanța Dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție

10 Mar 2024 621

Știri Constanța Caz șocant la Lumina! Un tânăr, supărat că s-a despărțit de iubită, a dat foc unui gard

07 Feb 2024 755

IPJ Constanța Bărbat, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

08 Jan 2024 615

Bărbat acuzat de distrugere, violare de domiciliu și încălcarea ordinului de protecţie provizoriu! Decizia Instanței

29 Dec 2023 700

Bărbat reținut într-un caz de încălcare a ordinului de protecție. Fiul găsit la domiciliul mamei

29 Dec 2023 593

Scandal într-o familie! Polițiștii iau măsuri drastice

19 Dec 2023 782

Bărbat cercetat pentru infracțiuni grave! Ce fapte a comis

15 Nov 2023 995

Știri Constața Bărbat acuzat de încălcarea ordinului de protecție și acte de violență, reținut în Cernavodă

08 Nov 2023 930

Agresiune și încălcare a ordinului de protecție în Buzău. Fosta concubină a apelat la poliție

08 Nov 2023 805

Bărbatul în proces de divorț, acuzat de distrugere. Cu ce amendă s-a ales

29 Oct 2023 915

IPJ Ialomița Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

27 Oct 2023 653

O femeie a sărit dintr-o mașină în mers ca să scape de bătăile soțului. Suspectul a fost reținut

21 Oct 2023 836

Femeia agresată de fostul concubin, în ciuda ordinului de protecție. Anunțul Poliției

17 Oct 2023 1036