Județul Constanța. Conflict între două familii din Cuza Vodă. A fost întocmit dosar penal


În cursul zilei de ieri, în jurul orei 21.50, polițiști din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din localitatea Cuza Vodă are loc un conflict între mai multe persoane.

Deplasați la fața locului, polițiștii și jandarmii constănțeni au stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool, între două familii care locuiesc pe aceeași stradă are loc un conflict.

Pentru aplanarea conflictului au intervenit cu fermitate echipaje din cadrul Postului de Poliție Cuza Vodă, Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, aflate în misiune de asigurare a ordinii publice în zona respectivă, prevenindu-se astfel escaladarea situației.  

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

De asemenea, întrucât au fost constatate încălcări ale Ordonanțelor Militare în vigoare, polițiștii și jandarmii constănțeni au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 45.000 de lei.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeșteDobrogea Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

23 Apr 2024 1065

Județul Constanța Conflict într-un local din Eforie Nord. Iată ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 498

În ConstanțaCercetat pentru de lovire și alte violențe. Bărbatul nu era la primul conflict cu legea

19 Apr 2024 419

Decizie a Curții de Apel Constanța în procesul dintre UAT Isaccea și JT Grup SRL

18 Apr 2024 545

Consilierul local din Medgidia Samir Menan, proces la Constanța cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 407

Justiție Constanța Mega Instal Gaz Service SRL în conflict cu autoritățile locale din comuna Limanu. A fost stabilit un nou termen în dosar

16 Apr 2024 534

Constanța. Arest prelungit pentru femeia care și-ar fi incendiat concubinul

15 Apr 2024 356

Caz șocant la Constanța! O femeie va fi judecată pentru că și-ar fi incendiat concubinul

11 Apr 2024 641

Scandal pe bulevardul Tomis, în Constanța. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 2609

Constanța Bărbat suspectat că ar fi agresat o femeie de 75 de ani. Individul a ajuns după gratii

10 Apr 2024 389

​Proces între primarul Isaccei, județul Tulcea, și o firmă. Dosarul, pe rolul Curții de Apel Constanța

10 Apr 2024 374

Minor suspectat că ar fi agresat doi copii și un bărbat, reținut la Constanța

05 Apr 2024 537

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1089

Consilier local de la Medgidia, cercetat pentru conflict de interese de ANI

01 Apr 2024 578

Șofer amenințat în trafic pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța! Ce au constatat polițiștii chemați în ajutor

29 Feb 2024 783