Județul Constanța Unde se oprește furnizarea energiei săptămâna viitoare pentru lucrări E-Distribuție Dobrogea. Vezi dacă ești afectat

Foto: PixabayE-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.

Potrivit unui comunicat al E-Distribuție Dobrogea, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora“ - au mai precizat reprezentanții E-Distribuție Dobrogea.

 
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
 
Luni , 12 Iunie 2023
  • Municipiul Constanta, cu Baza Nautica "Electrica", Auto Service Thompson si Spalatoria Auto "La Rosa", Vulcanizare, Facultatea de Educatie Fizica si Sport - Clubul Sportiv "Stiiinta" - strada Capitan Aviator Alexandru Serbanescu si Statie Peco OMV Petrom - b-dul Aurel Vlaicu nr .325 (zona Oxford), imobil "Aviatorii Residence" - intrerupere totala.08:00 - 16:00
  • Orașul Ovidiu, cu strada Portului - intrerupere partiala.09:00 - 17:00

Marţi , 13 Iunie 2023
  • Municipiul Mangalia, cu strada Ernest Juvara, Complex Garaje - intrerupere partiala.08:30 - 16:30
  • Localitatea Mihail Kogalniceanu, cu strazile: Tudor Vladimirescu - intrerupere partiala.09:00 - 17:00
  • Orasul Ovidiu, cu strazile: Pescarilor; Albinelor; Cismelei; Primariei; Primaverii; Frunzelor si Insulei - intrerupere partiala.09:00 - 17:00
  • Municipiul Constanta, cu Gruparea de Jandarmi Mobilă "Tomis" Constanța + I.S.U. - b-dul I. C. Bratianu nr. 246, sediu C.N.A.I.R - DN3 - intrerupere totala.09:00 - 17:00

Miercuri, 14 Iunie 2023
  • Municipiul Constanta, cu cartier Palazu Mare cu strazile Islaz si Valea Morii - intrerupere totala.08:00 - 16:00
  • Orasul Navodari , cu strazile: Promenada - zona Tabara Victoria - intrerupere partiala.09:00 - 17:00
Joi , 15 Iunie 2023
 
  • Municipiul Constanta, cu strazile Safirului, Perlei, imobil "The Ring Place" - strada Perlei nr. 15, imobil "Tribeca Management " srl - strada Safirului nr. 12 - intrerupere totala.08:30 - 16:30
  • Orasul Navodari , cu strazile: Albatros; Albinelor; Meduzei; Plopilor; BRD Groupe; Raiffaisen Bank; BCR; Casa Casatoriilor; Carrefour Marchet; Pizza la metru BunBun - intrerupere partiala.09:00 - 14:00
  • Orasul Navodari , cu strazile: Eternitatii; Prelungirea Recoltei; Apusului; Macului; Locomotivei; Rasaritului - intrerupere partiala.12:00 - 17:00

Vineri , 16 Iunie 2023
  • Municipiul Constanta, cu aleea Garofitei, cu blocurile L73, L77, L78, L78A, L79A, L80, L81, Punct Termoficare (RADET) - strada Productelor, Scoala Gimnaziala nr. 24 "ION JALEA", Scoala de Inot "Razvan Florea" (Atena Sport Club) - strada Avram Iancu nr. 21, Restaurant italian "ALDO SECONDO"- strada Stefan cel Mare nr. 102 si strazile Avram Iancu, Productelor, Anghel Saligny, Grivitei, Constantin Bratescu si Sarmisegetuza (portiunea dintre strazile Atelierelor si Avram Iancu) - intrerupere totala.08:30 - 16:30
  • Orasul Navodari , cu strazile: Hanului; D25 si Promenada in zona strazi Hanului - intrerupere partiala.09:00 - 14:00
  • Orasul Navodari , cu bulevardul Mamaia Nord nr. 26 - intrerupere totala.12:00 - 17:00
Citește și: 

Județul ConstanțaUnde se oprește furnizarea energiei săptămâna aceasta pentru lucrări E-Distribuție Dobrogea. Vezi dacă ești afectat

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Lucrări programate E-Distribuție Dobrogea. Iată cine va rămâne fără curent electric în următoarea perioadă

24 Nov 2023 1102

Știri Constanța Lucrări programate E-Distribuție Dobrogea. Iată unde se oprește curentul electric în perioada următoare

27 Oct 2023 1124

Se întrerupe astăzi furnizarea energiei electrice în Constanța, Năvodari și Hagieni! Lista zonelor afectate

26 Oct 2023 1003

Știri Constanța Lucrări programate E-Distribuție Dobrogea. Cine va rămâne fără curent electric în perioada următoare

16 Oct 2023 1587

Știri Constanța Lucrări programate E-Distribuție Dobrogea. Cine va rămâne fără curent electric în perioada următoare

26 Sep 2023 1269

Știri Constanța Lucrări programate E-Distribuție Dobrogea. Cine va rămâne fără curent electric în perioada următoare

22 Sep 2023 1032

Știri Constanța Lucrări programate E-Distribuție Dobrogea. Cine va rămâne fără curent electric în perioada următoare

19 Sep 2023 934

Știri Constanța Lucrări programate E-Distribuție Dobrogea. Cine va rămâne fără curent electric în perioada următoare

14 Sep 2023 1131

Mai multe zone din Constanța și alte trei localități din județ rămân mâine fără energie electrică

13 Sep 2023 983

Lucrări programate E-Distribuție Dobrogea Cine va rămâne fără curent electric în perioada următoare

07 Sep 2023 1272

Se întrerupe furnizarea energiei electrice în localitățile Constanța, Valu lui Traian, Murfatlar, Vama Veche, Faclia și Tichilești

23 Aug 2023 1092

Lucrări programate E-Distribuție Dobrogea Cine va rămâne fără curent electric în perioada următoare

18 Aug 2023 851

Știri Constanța Lucrări E-Distribuţie Dobrogea. Cine rămâne fără curent electric săptămâna viitoare

13 Aug 2023 1914

Știri Constanța azi Anunț important al CT BUS. Vizate, mai multe trasee

08 Aug 2023 1133

Știri Constanța azi Anunț important al CT BUS. Ce linii au traseul deviat

07 Aug 2023 1133