La a treia rectificare bugetară a Guvernului Deși sistat, Programul pentru școli derulat în județul Constanța a primit banii pentru restanțe


Începând cu anul şcolar 2017-2018, România participă la Programul pentru școli al Uniunii Europene, prevăzut la vremea respectivă a se derula în perioada 2017-2023 prin unificarea Programului de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli şi Programului „Lapte și corn” (implementate la nivel național), în conformitate cu regulamentele europene.
În vară, când Guvernul, cel mai probabil, își imagina că anul școlar 2020-2021 va decurge în parametri normali, a alocat, la nivel național, suma de 509.945 mii lei aferentă Programului pentru școli al României.
 
La nivel local, de organizarea și derularea procedurilor de atribuire a contractelor pentru achiziția produselor aferente se ocupă Consiliul Județean Constanța.
 
Conform HG 687/2020 publicat în Monitorul Oficial 760/20 august, județului Constanța îi erau atribuite defalcat, pe semestre, respectiv pe trei intervale (14.09.-22.12.2020; 11 – 29.01.2021; 8.02.-18.06.2021) sume distincte de bani pentru fructe și legume - 2.824 mii lei, lapte natural de consum și produse lactate – 6.092 mii lei, iar pentru panificație – 6.630 mii lei.
 
După cum se știe, cel de-al doilea semestru al anului școlar 2019-2020 s-a mutat fortuit în mediul online, așa încât Programul a fost sistat la jumătatea lunii martie, iar anul școlar 2020-2021 a debutat la 14 septembrie 2020, dar programul a fost sistat din nou după o lună.
 
Guvernul prevăzuse din vară că: „În situația suspendării cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar, disponibilul de produse contractate și nedistribuite se poate redistribui către organizații umanitare, unități sanitare, de asistență socială, de îngrijire și asistență medico-socială sau în favoarea beneficiarilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, în baza unei metodologii stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care se elaborează în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.
 
Iată că, zilele acestea, la cea de-a treia rectificare bugetară, Guvernul a prevăzut pentru județul Constanța atribuirea a 6.311 mii lei pentru plata restanțelor către furnizori la Programul pentru școli al României.
 
Citește și:

Au pierdut la CNSC. Consiliul Județean Constanța, dat în judecată. Obiectul procesului licitația pentru “Laptele şi Cornul” din 2019
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitație anulată de CJC. Clădirea fostei filiale a bibliotecii județene, din cartierul Coiciu, rămâne în aceeași stare de degradare

21 Jan 2021 290

„Contraatacul“ Eurocult, în procesul cu UAT Județul Constanța

21 Jan 2021 372

Cele 25 de proiecte,de pe ordinea de zi, au fost adoptate în ședința Consiliului Județean Constanța

20 Jan 2021 558

Ședință ordinară la Consiliul Judeţean Constanţa. Sunt prezenți 30 de aleși locali

20 Jan 2021 802

Se pregătește o nouă licitație pentru servicii de curățenie în sediile Consiliului Judeţean Constanţa

20 Jan 2021 475

CNSC a respins contestația formulată de o firmă împotriva rezultatului unei licitații a Spitalului Județean Constanța

19 Jan 2021 447

Consiliul Județean Constanța schimbă destinația imobilului fostei școli 19 din cartierul Medeea. Ce instituție se mută cu "arme și bagaje" (documente)

19 Jan 2021 1442

​ Cine i-a înlocuit pe Stroe Felix și Ramona Petcu în CA-ul RAJA? Foști directori de la Port în conducerea companiei de apă

19 Jan 2021 7042

Ei sunt noii aleși județeni. Vacantări de mandate în Consiliul Județean Constanța. Parlamentarii vor fi înlocuiți de supleanții de pe lista partidelor politice

16 Jan 2021 2662

Oficial de la DNA! Date din noul dosar al lui Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC

15 Jan 2021 843

A părăsit definitiv administrația. Mariana Belu a renunțat să-l mai consilieze pe președintele CJ, Mihai Lupu

14 Jan 2021 1793

Concluziile chestionarului inițiat de Consiliul Județean al Elevilor constănțeni Orele online nu satisfac aproape deloc nevoile educaționale ale elevilor

14 Jan 2021 893

UPDATE Consiliul Județean Constanța, convocat în ședință extraordinară de îndată. Este vizat un centru de vaccinare

13 Jan 2021 1079

Lucrările de reabilitare a Edificiului Roman cu Mozaic de la Tomis vor începe la vară și vor dura 18 luni

12 Jan 2021 358

Licitația pentru modernizarea Teatrului de Vară din Mamaia a fost anulată

07 Jan 2021 507