04 Feb, 2024 17:08
1044
Gabriela GEVELEGEAN
- În perioada 2-4 februarie a.c., polițiștii constănțeni au intensificat acțiunile specifice, peste 600 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră și investigații criminale acționând în dispozitivele de menținere a ordinii și liniștii publice, conform IPJ Constanța.
Acestea au fost suplimentate, în vederea asigurării climatului de ordine și siguranță publică în acest sfârșit de săptămână, în județul Constanța.
Astfel, potrivit sursei citate, polițiștii constănțeni au desfășurat aproximativ 140 de acțiuni, în localitățile din județ.
Totodată, au fost legitimate peste 1.200 de persoane și au fost verificate aproximativ 600 de vehicule.
De asemenea, peste 150 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.
„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 580 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri”, spun polițiștii.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 306.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 69 de permise de conducere, dintre care 35 pentru depășirea limitei legale de viteză, și au fost retrase 20 certificate de înmatriculare.
În același timp, au fost constatate 15 infracțiuni la regimul circulației rutiere, mai menționează IPJ Constanța.
Citește și
Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de pe bulevardul Aurel Vlaicu! Un tânăr a murit (GALERIE FOTO+VIDEO)
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: