Licitaţie la Primăria Constanţa pentru evaluarea sistemului de control intern/managerial

Municipiul Constanţa anunţă organizarea unei licitaţii pentru atribuirea contratului „Asistenţa şi analiza sistemului de control intern/managerial la nivelul Primariei municipiului Constanţa“. Valoarea estimată fără TVA este de 132.150 lei.
 
Obiectul contractului constă înt achiziţia serviciului de specialitate de "Asistenţa şi analiza sistemului de control intern/managerial la nivelul Primariei municipiului Constanţa", cu scopul identificării, gestionarii şi evaluării riscurilor, propunerii de măsuri pentru eficientizarea şi debirocratizarea administraţiei publice locale. Ofertele pot fi depuse până pe data de 12.12.2016.
 
Ofertanţii vor prezenta lista principalele servicii prestate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţii; personalul tehnic (cheie) responsabil pentru indeplinirea contractului. Pentru îndeplinirea obligţiilor ce decurg din obiectul serviciului ce urmează a fi prestat, persoanele fizice/juridice trebuie să aibă capacitate tehnică, respectiv personal de specialitate. Din cadrul echipei de proiect vor face parte: manager de proiect, expert auditor în sectorul public, expert managementul riscurilor.

Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Posturi vacante la Primăria Municipiului Constanța

03 Jan 2022 2258

Invitaţie la spectacol, în această seară Sfârşit de stagiune şcoala de balet „Nicolae Spirescu” din Cumpăna

17 Jun 2019 2492