LIVE VIDEO+TEXT Declarațiile secretarului General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizita de la Constanța (VIDEO)



Secretarul General Adjunct al Nato, Mircea Geoană, în vizită oficială la Constanța.

În acest moment, ne oferă declarații de presă.

Iată ce spune acesta:

„Mă bucur să revin la Constanța pentru lansarea cărții mele, „Bătălia pentru viitorul României”. Este o ocazie bună să reîntâlnesc mulți prieteni, mă bucur că și Gică Hagi a fost aici, a fost destul de vesel după victoria din Giulești de ieri. Și am avut și o întâlnire cu antreprenorii din Portul Constanța, pentru că este o zonă uriașă imporanță economică și strategică pentru România și pentru regiune”, declară acesta.

„Voi continua să revin în acest loc important pentru NATO, pentru Uniunea Europeană și, bineînțeles, pentru țara noastră”, a mai adaugat secretarul general adjunct.

Întrebat despre candidații independenți de anul acesta la alegrile prezidențiale, Mircea Geaonă spune: „Românii vorbesc, sondajele indică acest lucru. Eu nu fac niciun fel de predicție sau premoniție. Dar simt că și ceea ce vedem în cercetările sociologice arată foarte clar că lumea caută alt profil, alt tip de model de candidați, indiferent pentru ce funcții, chiar și pentru primar, vedeți la București câte discuții sunt despre cine să fie desemnat ca și candidat. Cred că reflectă, de fapt, o anumită saturație a cetățenilor României, cu modelele clasice de politicieni, care, până acum, le-au fost oferiți ca opțiuni”. 

Întrebat dacă ar putea fi o variantă și pentru el, Geoană declară: „Vom vedea. Trebuie să terminăm jobul de la NATO și avem de pregătit un summit de la Washington care este atât de important pentru noi toți. Pentru asta sunt plătit și asta este jobul meu oficial. După aceea, evident după iulie, după ce vom avea acest summit de mare succes de la Washington, voi putea să iau o decizie și să comunic ceea ce vreau să fac cu viața mea, după 5 ani deja la NATO, un mandat foarte frumos și care m-a învățat foarte multe lucruri”.

„Singurul lucru pe care nu putem să-l facem eu și secretarul general este să plecăm amândoi în același timp. Dânsul pleacă în octombrie, și eu ar trebui să plec în octombrie, la dânsul este foarte clar că după 10 ani de zile, data de 30 septembrie este o dată fermă. Deci, pentru mine sunt două variante, pentru a nu pleca amândoi în același timp, să plec fie mai devreme, fie mai târziu. Ambele variante sunt pe masă”.


Acesta a ales să nu comenteze despre candidatura președintelui Klaus Iohannis la NATO.

Întrebat despre lucrările de la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, acesta spune: „Ne uităm la implementarea planurilor de apărare și descurajare ale NATO, card includ și aici, în zona Constanței și pe întreg teritoriul României și al flancului estic, o altă generație de prezență militară, de poziționare de echipamente, de apărare antirachetă. De aceea, ceea ce se întâmplă aici este un lucru care face parte din logica coerentă a modului în care ne pregătim să ne protejăm teritoriul în anii care vin”.





Citește și:
Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizită oficială la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.