Liz Truss este noul premier britanic




Liz Truss a câştigat în faţa lui Rishi Sunak competiţia internă din cadrul Partidului Conservator britanic după demisia premierului Boris Johnson, a anunţat luni această formaţiune, relatează Agerpres.

Truss, ministru de externe în guvernul lui Johnson, a câştigat detaşat, cu 57% din voturile membrilor partidului, în timp ce colegul ei de la Finanţe a obţinut 43%.

În vârstă de 47 de ani, Liz Truss va fi învestită premier marţi, după ce va fi primită de regina Elisabeta a II-a la castelul Balmoral în Scoţia, unde va veni şi premierul în exerciţiu pentru a-i prezenta suveranei demisia.

Johnson şi-a anunţat demisia în iulie, după ce rezistase mult timp în faţa contestatarilor din propriul partid şi scandalurilor eclipsate o perioadă de războiul început de Rusia împotriva Ucrainei pe 24 februarie, remarcându-se de atunci prin susţinerea fermă faţă de Kiev, mai ales prin ajutorul militar oferit.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.