Lucrări RAJA la Valu lui Traian! Se oprește furnizarea apei. Lista zonelor afectate

Foto: PexelsÎn scopul îmbunătățirii infrastructurii de apă potabilă din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, se vor desfășura lucrări de investiții în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), Proiectul de Dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a SC RAJA SA Constanta în perioada 2014- 2020. 

Potrivit SC RAJA SA, intervențiile sunt prevăzute în Contractul de lucrări CL 21 ”Rețele de apă și canalizare Valu lui Traian”, în valoare totală de aproximativ 116 mil. lei, și constau în lucrări de racordare a noilor conducte de alimentare cu apă de pe străzile Hasancea și Jiului la rețeaua existentă din localitate.

În acest scop, RAJA S.A. va sista furnizarea apei potabile astfel:
  • marți - 14 noiembrie 2023, în intervalul orar 09.00 - 17.00, pe străzile Hasancea, Împăratul Traian și Tulcei;
  • miercuri -  15 noiembrie 2023, între orele 09.00 - 17.00, pe străzile A.I. Cuza (parțial), Jiului și Oltului.

„Rugăm utilizatorii afectați de această lucrare sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor“ - au mai precizat reprezentanții SC RAJA SA.

Citește și: 

Avarie RAJA în localitatea Agigea, județul Constanța! Se furnizează apă cu presiune scăzută în două localități

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța Reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv către consumatorii din localitățile Năvodari, Corbu, Lumina și Sibioara

28 Feb 2024 296

RAJA Constanța Avarie la intersecția strada Soveja cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu. Iată ce consumatori vor fi afectați de lipsa apei

28 Feb 2024 1353

RAJA Constanța Consumatorii din zonele Mamaia Sat și Mamaia Nord, fără apă la robinete

26 Feb 2024 495

RAJA Constanța Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord!

26 Feb 2024 452

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Năvodari, Corbu, Lumina și Sibioara!

26 Feb 2024 595

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord

24 Feb 2024 655

RAJA Constanța Se oprește apa în zonele Coiciu, Tomis III și Dacia!

23 Feb 2024 2373

Se oprește apa în Năvodari, Corbu, Lumina și Sibioara pentru lucrări la rețeaua de apă

22 Feb 2024 519

Mai multe zone din Constanța fără apă la robinete astăzi! Vezi dacă ești afectat

22 Feb 2024 650

RAJA Constanța Mai mulți constănțeni fără apă la robinete, joi. Zonele vizate

21 Feb 2024 3766

RAJA Constanța Se oprește apa în Năvodari, Corbu, Lumina și Sibioara! Iată în ce perioadă

21 Feb 2024 760

Știri Constanța Consumatorii din zona Inel II, fără apă! Anunț de ultim moment de la RAJA Constanța

21 Feb 2024 699

RAJA Constanța Se oprește apa în zona Inel II din Constanța!

20 Feb 2024 779

RAJA Constanța Se oprește apa în Năvodari, Corbu, Lumina și Sibioara!

20 Feb 2024 3487

RAJA Constanța Se oprește apa în mai multe zone din Constanța!

20 Feb 2024 2164