MAI 48 de permise de ședere acordate cetățenilor ucraineni în ultimele 24 de ore

Vama IsacceaÎn ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.332 de evenimente, 2.987 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.345 circumscrise situațiilor de urgență.
 
Potrivit unui comunicat al MAI, la nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 883 de posibile infracțiuni, aproximativ 25% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 38 de persoane.
 
În urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 27 de autori în 19 dosare penale cu AN, aflate în evidență.
 

„Echipajele de poliție au depistat, în ultimele 24 de ore, 14 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
 
Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 208 autori de infracțiuni, care au săvârșit 210 fapte penale.
 
Duminică, polițiștii rutieri au continuat acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 811 permise de conducere. De asemenea, polițiștii rutieri au retras 360 de certificate de înmatriculare.
 
Polițiștii și jandarmii au constatat 10.086 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 4 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au aplicat, duminică, 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.500 de lei.
 
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.144) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 55 pentru stingerea de incendii și 4 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 7 persoane.
 
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 8 misiuni aero-medicale, fiind salvate 7 persoane aflate în situații de urgență“ - au precizat reprezentanții MAI.

 

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.388 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
 

„De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 82.867 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 48 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
 


La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 23%.
 
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 19.900 de mijloace de transport și 77.191 persoane, dintre care 7.636 cetățeni ucraineni“ - au mai precizat reprezentanții MAI. 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAI De la începerea conflictului din Ucraina, 4.397 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

28 Dec 2022 585

MAI În ultimele 24 de ore, un cetățean ucrainean a depus cerere de azil, în țara noastră

09 Dec 2022 1057

MAI De la începerea conflictului din Ucraina, 4.382 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

05 Dec 2022 660

Cetățean turc fără permis de conducere, depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea

21 Nov 2022 715

MAI În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră

19 Nov 2022 636

MAI De la începerea conflictului din Ucraina, 4.391 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

17 Nov 2022 560

MAI De la începerea conflictului din Ucraina, 4.391 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

11 Nov 2022 511

MAI În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră

05 Nov 2022 620

MAI De la începerea conflictului din Ucraina, 4.387 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

16 Oct 2022 593

MAI În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră

15 Oct 2022 690

Fluxul de persoane la vama Isaccea, în creştere. Anunțul reprezentanților Gărzii de Coastă

14 Oct 2022 772

IGPR Infotrafic Transport agabaritic - 03.10.2022

03 Oct 2022 546

Atenție șoferi! Traficul rutier în județele Tulcea și Constanța, îngreunat de un transport agabaritic. Pe ce rută va circula

03 Oct 2022 862

Delegație a Parlamentului European, în vizită în Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea (GALERIE FOTO)

23 Sep 2022 787

MAI În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră

23 Sep 2022 675