24 May, 2023 11:19
641
„La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 849 de posibile infracțiuni, aproximativ 20% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 56 de persoane.
Au fost prinși în flagrant 131 de autori de infracțiuni care au săvârșit 144 de fapte penale, și au fost depistate 21 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Tot în ultimele 24 de ore, echipajele de poliție au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au reținut 769 de permise de conducere (dintre care 35 pentru consum de alcool și 4 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 275 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii și jandarmii au constatat 10.075 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,8 milioane de lei“ - au mai precizat reprezentanții MAI.
„Pe parcursul intervențiilor acestora au fost salvate 9 persoane.
De asemenea, polițiștii aflați în executarea misiunilor zilnice au salvat două persoane cu intenții suicidale.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 23 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 20 de persoane aflată în situații de urgență.
În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.415 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 133.535 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 178 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 31,6%“ - au mai precizat reprezentanții MAI.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: