MAI În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au aplicat amenzi în valoare de peste 3,7 milioane de lei

Polițiști în misiune. Foto cu rol ilustrativ: IPJ Bistrița NăsăudAsigurarea intervenției eficiente în situații de urgență, menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră și supravegherea și controlul frontierei de stat au constituit, și în cursul zilei de ieri, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne.
 
Potrivit MAI, personalul structurilor operative a intervenit la 5.337 de evenimente, 3.722 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.615 circumscrise situațiilor de urgență.
 

„La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 936 de posibile infracțiuni, 24% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 180 de autori de infracțiuni care au săvârșit 200 de fapte penale, iar față de 29 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
 
În plus, au fost depistate 14 persoane urmărite național sau internațional.
 
Ca urmare a încălcării legislației rutiere, polițiștii au retras 293 de certificate de înmatriculare și au reținut 761 de permise de conducere, dintre care 108 pentru consum de alcool și 28 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise“ - au mai precizat reprezentanții MAI.

 
În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 9.403 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,7 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 57 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 16 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 141 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 415.500 lei.
 

„Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.318 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 105 pentru stingerea de incendii și 9 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 17 persoane.
 
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 25 misiuni aero-medicale, fiind salvate 23 persoane aflate în situații de urgență.
La rândul lor, polițiștii au intervenit pentru salvarea a două persoane aflate în situații critice.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.426 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională“ - au mai precizat reprezentanții MAI.

 
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 141.990 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 12 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

 
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 26,8 %.
 

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 47.653 de mijloace de transport și 185.715 persoane, dintre care 15.780 de cetățeni ucraineni.

Citește și: 

Raportul preliminar al intervenției de la Crevedia, prezentat la MAI

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Acțiuni ale polițiștilor din județul Constanța. Iată câte amenzi au fost aplicate

12 Apr 2024 493

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 451

În ultimele 48 de ore Intervenții ale poliției în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

23 Mar 2024 691

​Acțiune a polițiștilor rutieri, la Constanța! S-a lăsat cu amenzi (FOTO)

18 Mar 2024 659

Amenzi și persoane legitimate, în urma unor acțiuni ale poliției la Tulcea (FOTO)

18 Mar 2024 584

Razie a polițiștilor în municipiul Constanța. A curs cu amenzi și alte sancțiuni

02 Mar 2024 839

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

29 Feb 2024 812

Două societăți care fac lucrări pe bulevardele Aurel Vlaicu și Mamaia din Constanța, sancționate de polițiști (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2024 773

Acțiuni ale polițiștilor în zona școlilor din Constanța și Mihail Kogălniceanu. Au fost aplicate mai multe amenzi

17 Feb 2024 738

Razie a polițiștilor IPJ Constanța în stațiunea Neptun! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

17 Feb 2024 642

Acțiuni ale polițiștilor din județul Constanța. Iată ce au constatat

14 Feb 2024 575

Acțiuni ale polițiștilor IPJ Constanța în municipiu și în județ! Au fost aplicate mai multe amenzi

13 Feb 2024 723

Razie de amploare în municipiul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Feb 2024 1109

Acțiuni ale polițiștilor din Constanța. Iată ce amenzi au aplicat aceștia

09 Feb 2024 534

Acțiune a polițiștilor din Constanța. Iată ce amenzi au aplicat aceștia

01 Feb 2024 639