Mihai Lupu- „Peste cinci milioane de lei vor merge la mai multe asociaţii şi cluburi sportive din judeţul Constanţa“

În urma evaluării proiectelor sportive, depuse în vederea atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general pe anul 2024, un număr de treisprezece proiecte au îndeplinit criteriile de calificare, astfel cum au fost solicitate în Ghidul solicitantului privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondul bugetului judeţului Constanţa, au transmis reprezentanții CJ Constanța. 
 

“Anul acesta, peste cinci milioane de lei vor merge la mai multe asociaţii şi cluburi sportive din judeţul Constanţa, în baza legii nr. 350/2005. Astăzi am semnat contractele de finanțare pentru un număr de treisprezece proiecte depuse de organizațiile non-guvernamentale din județ, sprijinindu-le astfel în eforturile lor de a cultiva performanța și de a oferi oportunități egale pentru toți locuitorii județului.

Am încercat să acoperim o zonă cât mai diversă a activităților sportive, ținând cont, bineînțeles, de originalitatea și relevanța acestor proiecte în cadrul comunității. Fotbalul, rugby-ul, oina, handbalul, artele marțiale, ciclismul sunt doar câteva din disciplinele care vor beneficia de finanțare în acest an.

Cu siguranță este puțin. Toate cluburile și asociațiile sportive din acest județ, care promovează activitatea fizică și performanța, indiferent de disciplina sportivă, merită să fie susținute și încurajate pentru a-și îndeplini misiunea și a oferi oportunități de participare și dezvoltare pentru toți cei interesați. Sper ca prin finanțarea acestor proiecte, sportul în județul Constanța să devină mai accesibil pentru locuitori, iar tinerele talente vor fi încurajate să își urmeze pasiunea și să își dezvolte potențialul.” – a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

 
Mai jos, regăsiți lista proiectelor selectate, împreună cu punctajul obținut de fiecare asociație, valoarea totală a proiectelor și valoarea finanțării acordate de Consiliul Județean Constanța în calitate de Autoritate Finanțatoare:
  • Asociația Clubul de Ciclism Bikerehab Constanța (85 de puncte) - proiect „Aero Velo Mania 2024" în valoare totală de 105.610 lei, din care valoare finanțată din bugetul județean este 88.712,40 lei;
  • Asociația Club Sportiv 4V Motorsport (80 de puncte) - proiect „4V Rally Raid Constanța — Romania" în valoare totală de 997.999,89 lei, din care valoarea finanțată din bugețul județean este de 896.702,89 lei;
  • Asociația Club Sportiv Tomitanii (79,20 de puncte) - proiect „Rugby-ul, sportul meu preferat" în valoare totală de 759.461 lei, din care valoarea finanțată din bugetul judetean  este 644.599 lei;
  •  Asociația Județeană de Fotbal Constanța (77 de puncte) - proiect „Fotbalul, punte spre comunitate, ediția a treia" în valoare totală de 1.319.620 lei, din care valoare finanțată din bugetul județean se ridică la 1.185.000 lei;
  • Asociația Club Sportiv Pantheon Constanța (76,80 de puncte) - proiect „Judo-Sport și Educatie- editia a-II-a" în valoare totală de 666.540 lei, din care valoare finanțată din bugetul județean 598.500 lei;
  • Asociația Club Sportiv Karate „Dinamic Club" (76,60 puncte) - proiect „Campioni și viitorii campioni dobrogeni" în valoare totală de 339.884 lei, din care valoare finanțată din bugetul județean este de 304.884 lei;
  • Asociația Club Sportiv Thetis (73 puncte) - proiect „Campionatul regional de sud-est la SkiJet" în valoare totală de 298.000 lei, din care valoare finanțată din bugetul județean 253.002 lei;
  • Asociația Club Sportiv Handbal Club Omer (72,40 puncte) - proiect „Handbal pentru Constanta" în valoare totală de 285.600 lei, din care valoarea finanțată din bugetul județean 255.600 lei;
  • Clubul Sportiv Happy Kids 2010 Medgidia (68,20 puncte) - proiect „Handbalul, un stil de viață în județul Constanța" în valoare totală de 200.270 lei, din care valoare finanțată din bugetul județean 170.270 lei;
  • Asociația Clubul Sportiv „Marina Constanța " (66,20 puncte) - proiect „Viitorul în mișcare: Ju Jitsu și Taekwondo WT pentru Comunitate" în valoare totală de 224.140 lei, din care valoare finanțată din bugetul județean 199.140 lei;
  • Club Sportiv Salamandra Constanța (65 puncte) - proiect „Educație și dezvoltare prin sport" în valoare totală de 176.915 lei, din care valoare finanțată din bugetul județean 158.115 lei;
  • Asociația „Clubul Sportiv Arena Constanța" (65 puncte) - proiect „Campioni împreună" în valoare totală de 79.500 lei, din care valoare finanțată din bugetul județean 69.500 lei;Federația Română de Oină (63,80 puncte) - proiect „Caravana Redescoperă Oina" în valoare totală de 275.000 lei, din care valoarea finanțată din bugetul județean este de 250.000 lei.

Citește și:

Consiliul Județean ConstanțaMai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 860

Consiliul Județean Constanța va semna contractul pentru dotarea cu microbuze electrice a școlilor din județ

22 Apr 2024 880

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 1030

Un proiect ce vizează instituțiile publice, pe ordinea de zi a ședinței CJ Constanța (DOCUMENT)

21 Apr 2024 510

Județul Constanța Se extinde Unitatea de Asistenţă Medico-Socială din Agigea

23 Dec 2020 2280

În amintirea celor care și-au dat viața pentru libertate Președintele CJ, Mihai Lupu a depus o coroană de flori, la Cimitirul Eroilor Revoluției

22 Dec 2020 1326

Consiliul Județean Constanța, prezent la Târgul de Turism al României, ediția de toamnă

14 Nov 2019 1921