Mii de autovehicule verificate în cadrul acțiunii Blocada! Au fost aplicate mai multe amenzi

În cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate în data de 4 ianuarie 2024.
 
Astfel, la nivel național, peste 3.789 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
 
Potrivit Poliției Române, au fost organizate 410 filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 6.580 de autovehicule și legitimate 9.937 de persoane.
 
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.087 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 158 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
 
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 20 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 9 de conducere sub influența alcoolului. Au fost reținute 210 permise de conducere, dintre care 23 pentru alcool și 74 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 151 de certificate de înmatriculare.
 

„Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
 
Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.

Citește și: 

Mii de autovehicule verificate în cadrul acțiunii Blocada în prima zi 2024. Au fost aplicate mai multe amenzi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiunea Blocada, în stațiunea Mamaia! Șofer drogat, tras pe dreapta de polițiști (GALERIE FOTO)

02 May 2024 472

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 419

Poliția Municipiului București - Actiuni ale politistilor Capitalei

24 Apr 2024 363

Județul Constanța Peste 300 de sancțiuni, aplicate de polițiști, în weekend

22 Apr 2024 382

Acțiunea Blocada! 446 de permise de conducere, reținute în ultimele 24 de ore! Cele mai multe pentru depășirea vitezei

20 Apr 2024 481

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Peste 500 de amenzi aplicate de Poliție (FOTO)

15 Apr 2024 448

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 703

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Doi bărbați, prinși cu substanțe interzise asupra lor la Valu lui Traian

14 Apr 2024 521

Constanța Conducător auto beat, depistat în trafic pe DN 22, în comuna Cogealac. Ce alcoolemie avea bărbatul

11 Apr 2024 572

Acțiunea Blocada în județul Constanța Șofer prins la volan, în prag de comă alcoolică

09 Apr 2024 565

„Blocada” în județul Constanța. Au fost legitimate, prin aplicația eDAC, peste 1.000 de persoane

08 Apr 2024 970

IPJ BacăuSecția 2 Poliție Bacău, în Acțiunea “Blocada”

08 Apr 2024 336

Acțiunea Blocada la Constanța! Șofer drogat depistat pe strada Prelungirea Meșterul Manole (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 478

IPJ IalomițaPoliţiştii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei acţionează permanent

29 Mar 2024 349

Acțiunea Blocada la Constanța! Au fost aplicate amenzi de zeci de mii de lei (GALERIE FOTO

11 Mar 2024 600