Actualitate

Mii de evenimente, sesizate prin 112, într-o singură zi

Ieri,  polițiștii au intervenit la peste 3.600 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.

Au fost aplicate 7.828 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 3.200.000 de lei, iar, în urma acțiunilor și intervențiilor, au fost constatate 968 de infracțiuni.
 
Duminică, 15 septembrie, peste 7.700 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
 
Au fost organizate 308 acțiuni și s-a intervenit la 3.644 de evenimente, dintre care 3.146 au fost sesizate prin 112.
 
În urma activităților, au fost constatate 968 de infracţiuni, iar 157 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.
 
De asemenea, au fost depistate 17 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 30 de măsuri preventive.
 
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7.828 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 3.200.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 40.000 de lei.
 
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, poliţiştii au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 155 de infracțiuni la regimul rutier.
 
Au fost reținute 737 de permise de conducere și au fost retrase 162 de certificate de înmatriculare.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mii de situaţii sesizate ieri, prin 112, la nivel naţional

18 Sep 2019 419

Poliţiştii, ieri, au intervenit la aproape trei mii de evenimente, în toată ţara

13 Sep 2019 314

Peste 2500 de apeluri la 112, în ultimele 24 de ore. Mai multe persoane urmărite internaţional, depistate

06 Jun 2018 456

Zeci de mii de apeluri false Câte sesizări au făcut constănţenii la 112, în luna ianuarie

17 Feb 2015 988

UPDATE. Sesizare 112 Accident în Constanţa pe strada Mercur

16 Sep 2014 849

UPDATE - Accident cu doua victime in Tuzla. Trei autoturisme implicate

24 Jul 2014 1212

UPDATE Minor grav accidentat - Sesizare 112 Accident rutier în Cumpăna!

29 May 2014 1539