Ministerul Afacerilor Interne Facilități moderne pentru sistemul medical! Investiții prin Proiectul „Viziune“

Sursă: Ministerul Afacerilor Interne
  • Astăzi, 05 iulie 2023, 25 de Posturi Medicale Avansate - Tip 1, din total celor 42 care vor fi achiziționate și parcul auto al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care a fost completat cu patru autospeciale de asigurare suport radio, au fost cumpărate prin Proiectul „Viziune“ 2020.

Conform unui comunicat de presă din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, Postul Medical Avansat tip I – PMA I este o structură mobilă ce permite triajul victimelor în cazul accidentelor cu victime multiple, dar și primele măsuri salvatoare de viață.
 

„Reînnoirea parcului auto, prin achiziționarea unei tehnici de intervenție performantă, care să asigure cetățenilor servicii de înaltă calitate, este și va rămâne un obiectiv principal al IGSU“, a menționat sursa anterior amintită.

 

„Astfel, vor fi depuse eforturi necesare pentru ca acest proces să continue în cele mai bune condiții, iar angajamentele asumate să fie optim îndeplinite“, a precizat sursa citată.

 
Tipuri de misiuni de urgență
 
Autospecialele Asigurare Suport Radio (AASRd) constituie sisteme integrate de comunicaţii şi tehnologia informației dislocabile.
 
Acestea asigură acoperire radio pentru radiotelefoanele mobile/portabile din raioanele de dislocare și/sau fluxuri de comunicații destinate conectării punctelor de comandă dislocate în teren pentru asigurarea comenzii și controlului intervențiilor operative.
 
Totodată, acest mijloc tehnic reprezintă o soluţie rapidă şi uşor dislocabilă de comunicaţii, de sprijin în asigurarea fluxurilor informaționale în zone greu accesibile, fără infrastructură teritorială de comunicații sau în care aceasta est e grav afectată.

 
Fiecare post medical avansat dispune de un cort de tratament și unul de triaj adecvate pentru a trata simultan un număr maxim de 10 victime. Echipamentele sunt transportate într-o rulotă (remorcă cu suprastructură) tractată de autospecialele destinate pentru astfel de misiuni.

 
Printre aceste echipamente se regăsesc sistemele de încălzire și răcire a corturilor, precum și sisteme de iluminat exterior și interior.


 
Toate echipamentele electrice se pot alimenta de la un generator de curent din completul Postului Medical Avansat Tip I, iar pentru manipularea echipamentelor grele este prevăzut un sistem hidraulic.

 
Caracteristici Tehnico-Tactice

 
Autospeciala Asigurare Suport Radio se constituie ca un sistem integrat de comunicaţii dislocabil care asigură:
  • realizarea acoperirii radioelectronice, în gama VHF, pentru asigurarea comunicațiilor radiotelefonice în zone greu accesibile, fără infrastructură de comunicații sau în care aceasta este grav afectată, asigurând executarea comenzii şi controlului forțelor și mijloacelor la locul intervenției;
  • acces radio la reţelele de comunicaţii pentru realizarea unui schimb oportun de informaţii între diferite eșaloane, dar și pentru legătura directă în rețelele structurilor de intervenție pe care le comandă;  
  • asigurarea conexiunilor de date ale punctelor de comandă dislocate în raionul de desfășurare a misiunilor operative și transmiterea de fluxuri video din teren;
  • substituirea unor porțiuni din rețeaua de comunicații fixe în situația unor defecțiuni tehnice sau în cazul afectării acesteia ca urmare a unei situații de protecție civilă.
 
Postul medical avansat mai include și medicamentele, materialele sanitare și echipamentele necesare îngrijirii a 15 – 20 de pacienți, dintre care cel puțin 5 aflați în stare critică (spre exemplu: aspirator de secreții, monitor pentru pacient, ventilator automat, butelie de oxigen, reductoare de presiune, distribuitoare de oxigen, rucsac medical cu echipamentele specifice, precum și diferite materiale sanitare depozitate în cutiile din interiorul suprastructurii etc.)

Cât a costat proiectul?
 
➢ Proiect: VIZIUNE 2020, Program Operațional Infrastructură Mare (POIM 2014- 2020), cod SMIS: 134028;
➢ Cost/Post Medical Avansat tip I: 377.065,51 lei (inclusiv TVA), AASRd: 1.285.363,68 lei/ autospecială, inclusiv TVA; valoarea contractului: 5.141.454,74 lei, inclusiv TVA;
➢ Valoare totală a celor 42 de Posturi Medicale Avansate: 15.836.751,42 lei (inclusiv TVA).
 
Componența AASRd
 
Autospeciala Asigurare Suport Radio este compusă din următoarele subsisteme:
  • Baza de transport auto - autoșasiul pe care este dispus containerul dotat cu sistemul integrat de comunicaţii şi tehnologia informației dislocabil și care asigură mobilitatea terestră a acestuia;
  • Subsistemul de comunicații DMR – oferă o mai bună acoperire, o capacitate de transfer de date mai bună, audibilitate optimă și totodată o mai bună utilizare a bateriei;
  • Subsistemul de comunicații de date - asigură interconectarea și transportul serviciilor disponibile în cadrul Rețelei de Comunicații Voce-Date a MAI, servicii de transport date între Punctele Operative Avansate și rețelele de date ale IGSU și MAI pe fluxuri digitale, duplex de mare capacitate, de tip punct la punct, preluare și transmitere flux video din teren;
  • Subsistemul de rutare și securitate - asigură interconectarea rețelelor locale cuØ acces la AASRd, la alte rețele de date (proprii sau ale unor operatori de servicii de comunicații), precum aplicarea măsurilor de securitate specifice pentru a preveni, proteja şi contracara ameninţările, vulnerabilităţile şi riscurile specifice spaţiului cibernetic, care pot afecta securitatea infrastructurilor TIC;
  • Subsistemul de electroalimentare - asigură funcționarea tuturor echipamentelorØ și elementelor auxiliare ale AASRd, de la rețele externe și/sau grupuri electrogene. Acesta asigură protecția la șocuri și suprasarcină, precum și comutarea între modurile de alimentare cu energie electrică, fără a cauza întreruperi în funcționarea echipamentelor alimentate;
  • Subsistemul de iluminat și climatizare - asigură condițiile de mediu necesare unei operări optime pentru tehnică și personal, pe tot timpul utilizării AASRd.
 
Principalele servicii asigurate
 
  • interconectarea și transportul serviciilor disponibile în cadrul Rețelei de Comunicații Voce-Date a MAI;
  • comunicaţii voce (clar sau criptat);
  • comunicaţii de date pentru interconectarea reţelelor locale/Local AreaØ Network/LAN ale punctelor de comandă.

Informații suplimentare
 
Posturile Medicale Avansate tip I sunt achiziționate prin proiectul VIZIUNE 2020, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, a cărui valoare este de aproximativ 682 milioane euro.
 
Prin implementarea proiectului se asigură îmbunătățirea nivelului de dotare, înlocuirea autospecialelor cu durata normată de exploatare depășită și acoperirea deficitului, a mai adăugat sursa citată.

Citește și:

LIVE TEXT: Casa de Asigurări de Sănătate Constanța organizează o conferință referitoare la finalizarea sesiunii de contractare a serviciilor medicale, medicamente și dispozitive medicale (FOTO +VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tradiţii şi superstiţii în luna mai. Ce nu este bine să faci în această lună din an?

06 May 2024 473

Horoscopul lunii noi în Taur–8 mai 2024, ora 6.22, ora României

06 May 2024 537

La finalul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte Sancțiuni și testări pentru alcool și droguri în staţia de taxare de pe Autostrada A2 Bucureşti-Cernavodă

06 May 2024 459

6 mai- Ziua Maistrului Militar de Marină. 115 ani de profesionalism (FOTO)

06 May 2024 433

Unde este așteptat IPS Teodosie, marți, 07 mai?

06 May 2024 540

A apărut prima companie aeriană destinată câinilor. Cât costă un zbor pentru cel mai bun prieten al omului?

06 May 2024 462

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Alexandru-Emin Bragadireanu, consilier achiziții publice al comunei Lipnița (DOCUMENTE)

06 May 2024 381

Elevii se întorc în bănci de miercuri, 8 mai. Când va fi următoarea vacanță?

06 May 2024 496

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Constantin Tohăneanu, secretar general al comunei Independența (DOCUMENTE)

06 May 2024 406

Primăria Năvodari, județul Constanța închiriază trei spații. Ce suprafață au și unde sunt situate

06 May 2024 936

Ce ne așteaptă în primele zile din mai, în Dobrogea? Iată semnificația codurilor meteo

06 May 2024 462

Constanța, gazda evenimentului Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică, sub numele de Tinerii Dezbat

06 May 2024 579

Județul Tulcea Pompierii, în alertă - O casă a fost mistuită de flăcări!

06 May 2024 366

Licitații publice Cine spală autoturismele Consiliului Județean Constanța, Centrului Militar Zonal și Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale? (DOCUMENTE)

06 May 2024 709

Sondaj de opinie Bariere în Mamaia, ca în Veneția? „Foarte frumoasă comparație între Mamaia și Veneția. Poate doar când plouă. «Pregătiț gondolili!»“

06 May 2024 602