Ministerul Sănătății a selectat 200 de centre comunitare integrate care vor beneficia de finanțare nerambursabilă

Foto: Ministerul SănătățiiMinisterul Sănătății are ca prioritate dezvoltarea serviciilor medicale ambulatorii în centrele medicale integrate care deservesc localități rurale și dotarea cât mai multor cabinete de medicină de familie.
 
Conform procedurilor din cadrul PNRR, Componenta 12 – Sănătate, Ministerul Sănătății a selectat 200 de centre comunitare integrate care vor beneficia de finanțare nerambursabilă. Aceste obiective de investiții vor include construcția, reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea centrelor comunitare integrate.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, o listă de rezervă include alte 100 de obiective similare care vor fi finanțate, în cazul în care nu va fi atins plafonul de buget al programului. Până la data de 15 decembrie 2022 pot fi depuse cererile de finanțare, urmând ca până la 30 decembrie a.c. să fie semnate contractele cu beneficiarii.

„Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila s-a întâlnit ieri, 02 noiembrie 2022, cu primarii unor comune din județul Botoșani: Ioan Butnaru (Comuna Hilișeu-Horia), Aurel Ștefan (Vorona), Varvaruc Valerian (Corni), Claudiu Ilaș (Dângeni), Daniel Claudiu Chelariu (Mihălășeni), Ioan Galiț (Mitoc) și Marcel Marcu (Lunca), pentru a găsi cele mai bune soluții pentru implementarea rapidă a acestor proiecte. În aceste localități există mai multe cabinete de medicină de familie care s-au înscris în programul de reabilitare și dotare a acestui tip de investiții. Din delegație au făcut parte și parlamentarii PSD Botoșani: Alexandra Hutu, Trufin Lucian și Dan Constantin Șlincu“ - au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății. 

Centrele comunitare integrate au ca scop sporirea accesului la asistență medicală de calitate pentru populație și, în special, pentru grupurile vulnerabile, pentru că acestea reunesc toate serviciile medicale într-un singur loc.

Investiția pentru centrele comunitare integrate are un buget total de 40.200.000 euro iar pentru medicina de familie, 180.000.000 de euro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 407

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 549

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19. Informațiile ministerului Sănătății

09 Apr 2024 515

1.914 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, la nivel național

06 Feb 2024 562

500 de milioane de lei aprobate pentru digitalizarea sistemului medical din România

06 Feb 2024 551

Intensitate a activității gripale. Avertizarea Ministerului Sănătății

01 Feb 2024 774

Guvern Reuniune de lucru pe teme din domeniul sănătății și asistenței sociale

23 Jan 2024 735

Ce se întâmplă cu eliberarea antibioticelor? Informații noi de la Ministerul Sănătății!

22 Jan 2024 992

Ministerul Sănătății Pacienții diagnosticați cu COVID-19 nu vor mai fi monitorizați după externare sau după încetarea perioadei de izolare

17 Jan 2024 836

Ministerul Sănătății Peste 2.000 cazuri noi înregistrate de persoane infectate cu COVID

16 Jan 2024 659

Termenele pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare, reduse de la 100 la 35 de zile. Anunțul lui Rafila (DOCUMENT)

15 Jan 2024 964

Anunț important al Ministerului Sănătății! Vizate, vaccinurile

12 Jan 2024 660

Peste 7600 de posturi vacante în domeniul sănătații și asistenței sociale

11 Jan 2024 741

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 942

Șase palestinieni au fost uciși în urma unui atac aerian israelian, în Cisiordania

07 Jan 2024 579