Ministrul Finanţelor, precizări legate de data în care vor fi deschise mall-urile



Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, susţine că din 15 iunie se vor putea deschide mall-urile, dacă se confirmă trendul descrescător al cazurilor de coronavirus, această măsură de relaxare fiind importantă pentru economie, conform Agerpres.

"În ceea ce priveşte măsurile de relaxare, noi nu am închis niciodată toată economia. Construcţiile, investiţiile în infrastructură au funcţionat, tot ce a fost şantier a funcţionat în această perioadă, chiar şi în perioada de stare de urgenţă, după aceea am relaxat condiţiile în ordine inversă de cum au fost impuse şi urmează, dacă se confirmă acest trend descrescător ar cazurilor (de coronavirus n.r.), mall-urile, consumul. În această perioadă consumul online a crescut foarte mult, unii oameni au învăţat să folosească consumul online de nevoie, dar o parte importantă a consumului se face prin mall-uri şi cred că aceasta este următoarea relaxare. Din punctul meu de vedere este important să se asigure condiţiile de transport, astfel încât transportul de mărfuri să se facă fără restricţii, pentru că înseamnă şi costuri mai reduse de producţie, dar aici depinde şi de alte pieţe. Dacă nu se întâmplă altceva până atunci, cred că 90% se vor deschide mall-urile din 15 iunie", a precizat Florin Cîţu, la Digi 24.

Întrebat dacă este atât de importantă zona mall-urilor pentru economia românească, şeful de la Finanţe a confirmat că este importantă pe termen scurt, deoarece "oamenii trebuie să iasă din casă, după ce merg la birou, ca să poată să socializeze", fiind şi un factor de natură psihologică.

"În acelaşi timp este important în economia românească (...) ca statul să investească. Anul acesta am avut în buget aproape 50 de miliarde (de lei n.r.) alocaţi către investiţii, am crescut la rectificarea bugetară banii alocaţi în continuare investiţiilor şi o vom face şi în următoarea perioadă. Este schimbarea de paradigmă despre care am vorbit înainte de criză: un guvern liberal va veni şi va pune accent pe investiţii. Rectificarea bugetară din luna aprilie este prima rectificare bugetară pe care mi-o aduc eu aminte în care banii nu au fost luaţi de la Transporturi, Sănătate, Educaţie şi duşi către salarii sau alte cheltuieli către baroni locali şi au crescut cheltuielile către investiţii", a adăugat şeful de la Finanţe.

Potrivit sursei citate, totalitatea măsurilor fiscale luate în această perioadă şi care expiră la finele lunii iunie înseamnă 15 miliarde de lei rămase la companii, prin anulări de taxe, bonificaţii, scuturi şi reeşalonări de taxe.

"În această perioadă provocarea a fost să faci rost de bani, să plăteşti cheltuielile curente, dar în acelaşi timp să nu omori nici economia, iar cifrele de până acum arată că a fost un succes", a adăugat ministrul Finanţelor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 425

Fotoreportaj De la fostul Peco Mol la spațiu verde pe bulevardul I.C. Brătianu din Constanța. Stadiul lucrărilor (FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 2870

În Constanța, de Ziua Forțelor Terestre Române Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti”, la ceas de sărbătoare (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 657

Amsterdam District SRL și-a radiat punctul de lucru din cadrul City Park Mall Constanţa

19 Apr 2024 547

Cluburile din Constanța își așteaptă petrecăreții la evenimente unice

19 Apr 2024 562

Iată unde pot ieși locuitorii din Constanța în acest weekend

18 Apr 2024 3007

Ziua Forțelor Terestre la VIVO! Mall Constanța! Militarii vor organiza o expoziţie de tehnică de luptă

18 Apr 2024 683

Atac cu armă albă la Sydney Cinci persoane au fost ucise, opt sunt spitalizate; atacatorul a fost omorât

13 Apr 2024 485

O nouă destinație de frumusețe pe litoral. Cupio inaugurează un nou magazin în Constanța

10 Apr 2024 574

Acțiuni ale polițiștilor în zona școlilor și mall-urilor din Constanța

27 Mar 2024 611

Trafic de droguri în parcarea subterană unui centru comercial, din municipiul Constanța

27 Mar 2024 898

Ședință CLM Primăria Constanța, chiriașă la mall! E dispusă să plătească 30 euro/mp fără TVA! (DOCUMENT)

24 Mar 2024 1045

BT Direct IFN SA extinde operațiunile în Constanța. Lista noilor puncte de lucru

22 Mar 2024 700

Știri Constanța CT BUS. Traseele liniilor 1, 3 și E1, modificate de vineri

21 Mar 2024 598

Atenție, șoferi! Se lucrează intens, în apropiere de City Park Constanța. Traficul este îngreunat

19 Mar 2024 757