Ministrul Sănătății Odată cu scăderea acoperirii vaccinale există şi posibilitatea reapariţiei unor boli contagioase, considerate eradicate

Foto:UnsplashMinistrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, la Timişoara, că în situaţia în care nu mai există acoperire vaccinală, pot reapărea şi alte boli infecţioase contagioase, considerate eradicate, în afară de rujeola pentru care s-a declarat oficial epidemie, în ţara noastră, conform Agerpres.ro

Ministrul Rafila a subliniat că vaccinurile au ajuns să fie victimele propriului succes, întrucât anumite boli contagioase au fost eradicate prin vaccinări de-a lungul anilor, iar acum populaţia nu mai consideră că trebuie să se protejeze împotriva lor prin imunizare.

"Vaccinurile sunt victima propriului lor succes. Prin vaccinare, multe dintre bolile de care am auzit, dar pe care nu le-am mai văzut - difterie, poliomielită, despre care am văzut doar persoane cu sechele ale infecţiei. Toate aceste boli care aparent au dispărut se unesc în pericol de reemergenţă, de reapariţie, pentru că odată cu scăderea acoperirii vaccinale există şi posibilitatea reapariţiei acestor boli. Mai apar cazuri sporadice în diverse ţări, mai ales din import, dar nu trebuie să lăsăm garda jos, pentru că orice caz ar apărea într-o ţară, în cazul în care populaţia nu este vaccinată, poate să ducă la răspândirea bolii. Nu ne dorim acest lucru. Avem la frontieră un război, în Ucraina, unde sunt cu siguranţă probleme legate de acoperirea vaccinală şi trebuie să facem în aşa fel încât copiii din România să fie protejaţi", a explicat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii a punctat că în cazul epidemiei de rujeolă, situaţia a rămas neschimbată în cele două zile de la declararea epidemiei.

"Situaţia transmiterii în numeroase judeţe ale ţării a epidemiei de rujeolă - rubeolă - oreon (RRO) a apărut ca urmare a reducerii acoperirii vaccinale la nivel naţional; doar 78% pentru prima doză şi 62% pentru cea de-a doua doză a vaccinului rujeolă-oreion-rubeolă (ROR). Este o consecinţă a acumulării unei cohorte de copii nevaccinaţi, care nu sunt protejaţi. Acest lucru s-a întâmplat şi în alte ţări, nu doar în România. Aceste măsuri de sănătate publică, recomandate şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, sunt pentru reducerea consecinţelor unei răspândiri epidemice a rujeolei, boală care are ca ţintă eliminarea ca problemă de sănătate publică, la nivel global", a mai menţionat ministrul Alexandru Rafila.


Ministrul Sănătăţii a vizitat, joi, stadiul derulării unor investiţii la unităţi spitaliceşti din Timişoara, respectiv, la Spitalul de Boli Infecţioase "Viuctor Babeş", unde va fi pusă în funcţiune cea mai performantă platformă imagistică şi unde va fi amplasat cel mai performant RMN din vestul ţării, folosit în special pentru bolnavii oncologici. El a mai vizitat şi şantierul din campusul Spitalului Judeţean Timişoara, unde este în derulare extinderea Centrului de mari arşi şi se va deschide cea mai mare maternitate din vestul ţării.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, marţi seara, că a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 şi 11 luni, precum şi recuperarea celor nevaccinaţi sau cu schema de vaccinare incompletă, având în vedere creşterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum şi numărul mare de spitalizări în secţiile de pediatrie şi boli infecţioase al copiilor infectaţi.

"În acest moment, se înregistrează aproape 2.000 de cazuri la nivel naţional, în 29 de judeţe", a precizat Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat transmis AGERPRES.


De asemenea, Ministerul Sănătăţii va derula o campanie de informare a părinţilor, împreună cu medicii de familie, pentru o mai bună aderenţă la programul de vaccinare. 

Agerpres.ro

Citește și: 

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În ultima săptămână, s-au înregistrat 790 de cazuri noi de rujeolă

09 Apr 2024 582

Creştere alarmantă a cazurilor de rujeolă! Aprilie este luna națională a informării despre vaccinare

01 Apr 2024 469

850 de cazuri noi de rujeolă şi două decese, înregistrate în ultima săptămână

26 Mar 2024 614

INSP Cazurile de gripă raportate la nivelul întregii ţări. Iată cu câte cazuri se află în top, Constanța

08 Feb 2024 877

Peste 3700 de cazuri de rujeolă, înregistrate de la începutul anului în România

24 Jan 2024 799

OMS În Europa, numărul cazurilor de rujeolă crește alarmant

23 Jan 2024 720

Gripa și rujeola pun severe probleme! Iată spitalul unde vizitele au fost suspendate

18 Jan 2024 989

Bilanț îngrijorător. 3.353 de cazuri de rujeolă și patru decese în România. Cifrele INSP

16 Jan 2024 901

Peste 2900 de cazuri de rujeolă confirmate în prima săptămână din 2024

09 Jan 2024 1111

Alte două decese din cauza rujeolei, în România!

27 Dec 2023 829

Județele cu cele mai multe cazuri de rujeolă. Anunțul INSP

19 Dec 2023 1003

Primul deces de rujeolă, din România, în acest sezon. Este vorba de un bebeluș de 7 luni

12 Dec 2023 1136

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național

05 Dec 2023 1019

INSP 1.855 de cazuri confirmate cu rujeolă în România de la începutul anului până în prezent

05 Dec 2023 905

OMS Cazurile noi de rujeolă au crescut cu 79% în primele două luni din 2022

28 Apr 2022 1516