Ministrul Vasile Dîncu „Pensiile militarilor vor creşte cu 10%, cele sub 2.500, asta este o prevedere a programului nostru de guvernare“

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, vineri, la Cluj, că pensiile sub 2.500 de lei ale militarilor vor fi majorate cu 10%. 

De asemenea, Dîncu a menționat că în Parlament ar urma să fie modificate legile prin care au fost create o serie de nedreptăţi în sistemul de pensii militare.

"Pensiile militarilor vor creşte cu 10%, cele sub 2.500, asta este o prevedere a programului nostru de guvernare. Pe de altă parte, noi ne-am întâlnit cu reprezentanţii celor mai multe dintre asociaţii pensionarilor şi militarilor în rezervă, am stabilit deja un comitet operaţional (...) pentru a încerca să găsim, reuşim în parlament să facem să eliminăm nedreptăţile care există în acest moment în sistemul de pensii. Sunt unele nedreptăţi generate de tot felul de legi încropite în anii din urmă de diverse regimuri politice şi care au creat disproporţii foarte mari", a spus Vasile Dîncu, conform Agerpres.ro.


El a adăugat că există promisiunea de la Ministerul Finanţelor ca "în acest an", în funcţie de colectare, să se reuşească şi plata a unor restanţe care există după 2016 în privinţa unor pensii militare.

"De asemenea, avem de la Ministerul de Finanţe promisiunea că în acest an, în funcţie de colectare, vom reuşi să plătim şi unele restanţe care există din 2016 încoace. Sper că vom avea o mai bună colectare şi vom reuşi să aducem banii care sunt necesari. Dar, pe de altă parte, vreau să vă spun că în limitele procentului de 2% pe care societatea îl acordă până la urmă armatei române, în acest moment suntem într-o situaţie în care nu putem să spunem că nu ne putem îndeplini misiunile pe care le avem şi, de asemenea, şi cele legate de nivelul de viaţă al familiilor şi al militarilor", a mai subliniat Vasile Dîncu.


Ministrul Apărării Naţionale a participat, vineri, alături de şeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, şi de şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Iulian Berdilă, la ceremonia de înmânare a Drapelului de Luptă Batalionului 400 Sprijin "Feleacu" şi la activitatea de autoevaluare a Diviziei 4 Infanterie "Gemina", la sediul comandamentului diviziei din Cluj-Napoca. 

Sursa: Agerpres.ro
sursa foto: Facebook/Vasile Dîncu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președinții Curților de Apel „condamnă ferm adoptarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu ale judecătorilor“

02 Jul 2023 1119

Pensionarii militari vor putea primi taloanele electornic

09 Apr 2023 1288

Ordonanţa trenuleţ urmează a fi modificată. Ce schimbări vor fi făcute la pensiile militare

07 Dec 2022 2189

Pensionarii vor primi ajutoare în 2023. Cine ar trebui să primească, în plus, 1.000 de lei din ianuarie

02 Dec 2022 2396

Vasile Dîncu, despre pensiile militare În tot sistemul NATO, în toată Europa, pensiile militare nu sunt pensii de privilegii

08 Oct 2022 1473

Ministerul Apărării Naționale modifică legea privind acordarea biletelor de tratament balnear pensionarilor militari (document)

13 Nov 2021 2031

20 octombrie - Ziua Pensiilor Militare!

20 Oct 2021 2068

Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale verificată de Curtea de Conturi. Deficiențe

04 Mar 2021 5195

La Casa de Pensii Sectorială a MAI, s-au constatat deficiențe la actualizarea pensiilor militare de stat! Drepturi de pensie acordate nelegal

04 Mar 2021 7571

Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. revine Pensiile militare de stat nu se indexează cu ultima rată medie anuală a inflației

05 Jan 2021 9211

Înalta Curte, precizări importante! Sunt vizate și pensiile militare

27 Oct 2020 5631

Azi este marcată Ziua Pensiilor Militare!

20 Oct 2020 3427

Deputații din Comisia de muncă au votat eliminarea pensiilor speciale, cu excepția celor militare

17 Dec 2019 2274

Se elimină pensiile speciale. Ce a declarat vicepremierul Raluca Turcan

07 Dec 2019 2901

Anunț de ultimă oră. Pensiile militare vor crește de la anul. Iată proiectul aflat în dezbatere publică (document)

31 Oct 2019 24893