Municipiul Constanța și localitățile Valu lui Traian, Ghindărești și 2Mai, fără energie electrică marți. Lista zonelor afectate

Foto: PixabayRețele Electrice Dobrogea (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Dobrogea) a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.

Potrivit Rețele Electrice Dobrogea, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora“ - au mai precizta reprezentanții Rețele Electrice Dobrogea.


Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.

Marţi , 27 Februarie 2024
  • Localitatea Valu lui Traian, cu Cartier "Ferma CRETOIU", GARA CFR - Valu Traian; CFR Triaj 1 - Valu Traian, Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Valu Traian - Calea Dobrogei; Ferma agricola "Octombrie Rosu"; Atelier Mecanic, Scoala de Soferi - Valu Traian (S.C. MIR SERVICE S.R.L.); Restaurant "Andra Internațional - Forest M" (Popas Padure - Valu Traian) - Calea Dobrogei nr. 456 – întrerupere totalã.08:30 - 16:30
  • Localitatea 2 Mai, cu strãzile: Mãrului, Meduzei, Aurel Vlaicu, Alexandru Ioan Cuza, Popa Şapca - parƫial,respectiv Complex Turistic Sailor – întrerupere totalã.08:30 - 16:30
  • Municipiul Constanta, cu SN Radiocomunicatii SA - Stația radio AM și US - Valu Traian; Cartier "Ferma CRETOIU"; Depozit + Sediu SC DAKO Distribution Srl - incinta Ferma IAS 6 Martie; Ferma zootehnica SC Eclissis Intermed Srl (fost IAS 6 Martie); A.F. Busu Ionel (Cristef), Hala Utilaje Agricole SC Narcisa N Srl (Iomer Metin) - parcela A100/5, Lot 21-23; Fabrica de nutreturi combinate - "Cereal MegaTrack Srl" - DN 3, Parcela A 848/1 (incinta Ferma IAS 6 Martie) , SC Dezmembrari Auto srl - DN 3, parcela A898/30; Hala Service VOLVO Trucks Center Romania srl - DN 3 – întrerupere totalã.08:30 - 16:30
  • Localitatea Ghindaresti, cu strãzile: Şcolii; Zorilor; Rãsãritului; Pãcii; Pescarilor; Grãdinilor; Sudului; Dispensarului şi Plantelor - intrerupere parƫialã.09:00 - 17:00
Citește și: 

Știri ConstanțaLucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent în perioada următoare

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, în perioada următoare. Lista zonelor afectate

24 Apr 2024 442

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără energie electrică miercuri. Vezi dacă ești afectat

26 Mar 2024 997

Nouă localități din județul Constanța, fără energie electrică vineri. Vizat și sediul unui post de poliție

08 Feb 2024 3171

Județul Constanța Mai multe zone din Constanța, Stațiunea Mamaia, Vama Veche și Tariverde, fără energie electrică astăzi

10 Jan 2024 1072

Județul Constanța Mai multe zone din Agigea și Hârșova, fără energie electrică vineri și sâmbătă

03 Jan 2024 1024

Oficial de la Rețele Electrice Dobrogea! 95 localități, cele mai multe din județele Constanța și Tulcea, fără energie electrică

19 Nov 2023 1399

Mai multe zone din Constanța, Osmancea și Miriștea, fără energie electrică astăzi. Vezi dacă ești afectat

20 Oct 2023 953

Se oprește furnizarea energiei electrice astăzi în municipiul Constanța! Vizate, zonele Miga, Casa de Cultură și Tomis Nord

13 Jul 2023 1327

Județul Constanța Se oprește apa în localitatea Chirnogeni din cauza lucrărilor la rețeaua de energie electrică

11 Jul 2023 970

Județul Constanța Unde se oprește furnizarea energiei săptămâna viitoare pentru lucrări E-Distribuție Dobrogea

07 Jul 2023 1402

Judeţul Constanţa E-Distribuţie Dobrogea întrerupe furnizarea energiei electrice. Lista localităţilor afectate

03 Dec 2022 10812

Curentul electric va fi întrerupt în mai multe localități din județul Constanța. Lista completă

27 Jun 2022 3409

E-Distribuție Dobrogea Întreruperi de energie electrică. Mai multe hoteluri din stațiunea Mamaia, vizate

02 Jun 2022 1616

Curentul electric va fi întrerupt în mai multe localități din județul Constanța. Lista completă (DOCUMENT)

27 May 2022 2127

E-Distribuţie Dobrogea întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța. Localităţi afectate

06 Apr 2022 1523