Nereguli constate la ROMAERO de Curtea de Conturi. Ce a declarat fostul director al instituției

Romaero. Foto: facebook/RomaeroCurtea de Conturi a finalizat controlul efectuat la SC Romaero SA și a constatat mai multe nereguli.

Societatea Romaero SA s-a înființat prin HG nr. 1213/1990, este persoană juridică română, societate pe acțiuni, care integrează două activități majore: fabricarea de aerostructuri, precum și întreținerea și reparațiile pentru aeronave de transport civile și militare.

Capitalul social al societății este de 17.369 mii lei, divizat în 6.947.577 de acțiuni nominative (56,72% din structura acționariatului aparține statului român reprezentat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, 23,24% aparține SIF Muntenia, 18,88% aparține Fondului Proprietatea, iar 1,16%, acționarilor persoane juridice și fizice).

În urma verificărilor efectuate, Curtea de Conturi a constatat că „modul de administrare a patrimoniului societății ROMAERO SA nu este în concordanță, sub toate aspectele semnificative, cu scopul, obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative prin care a fost înființată entitatea și nu se respectă, sub toate aspectele, principiile legalității, regularității și economicității“.

Au fost constatate următoarele:
- Previzionarea cheltuielilor cu bunurile și serviciile necesare desfășurării activității în perioada 2018-2020 s-a realizat fără existența unui plan de achiziții aprobat în condițiile legii;
- Entitatea nu a respectat prevederile legale privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli aprobat pentru anii 2018, 2019 și 2020, respectiv gradul de realizare a cheltuielilor totale a depășit gradul de realizare a veniturilor totale. Totodată, a fost depășit nivelul anual al plăților restante aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli, nivelul maxim al cheltuielilor salariale aprobate prin bugetele de venituri și cheltuieli și câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială;
- Capitalul social al societății nu a fost majorat cu suma de 19.525 mii lei primită de la bugetul de stat și utilizată pentru achiziția de echipamente cuprinse în Programele de investiții pe anii 2019-2020, echipamente care au fost puse în funcțiune;
- Entitatea nu a înregistrat în evidența contabilă comisioanele restante în sumă de 89 mii lei, aferente contractului de credit încheiat cu BCR SA. În timpul misiunii de audit, entitatea a înregistrat în evidența contabilă comisionul restant în sumă de 89 mii lei;
- Entitatea nu a calculat și evidențiat amortizarea mijloacelor fixe (nouă autoturisme) în sumă de 17 mii lei, aferentă lunilor noiembrie-decembrie 2018, în condițiile în care autovehiculele au fost recepționate și au funcționat în acest interval. În timpul misiunii de audit, entitatea a calculat și evidențiat amortizarea aferentă lunilor noiembrie şi decembrie 2018, în valoare de 17 mii lei;
- Nu au fost întreprinse măsuri de recuperare a despăgubirilor stabilite de instanțele de judecată pentru care 116 au fost efectuate plăți în sumă de 223 mii lei, reprezentând despăgubiri egale cu drepturi salariale neacordate, tichete de masă și tichete cadou, daune morale, majorări/penalizări şi cheltuieli de judecată, și nu au fost înregistrate în contabilitate toate cheltuielile aferente unor sentințe definitive în valoare de 18 mii lei; 4
- Achiziția unor produse (puști airsoft) s-a efectuat în condițiile în care entitatea înregistra datorii, plățile restante fiind depășite cu 385.031 mii lei față de nivelul aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli (5.771 mii lei);

- Depășirea normativelor de cheltuieli și limitele maxime de 90 lei/persoană la care avea dreptul directorul general în cadrul unor acțiuni de protocol, fapt ce a condus la efectuarea de cheltuieli fără bază legală în sumă de 13 mii lei;
- Entitatea nu a întreprins măsuri pentru recuperarea sumei de 77 mii euro, reprezentând cheltuieli de parcare a unei aeronave, stabilită de instanța de judecată, pentru care dreptul de recuperare s-a prescris, fiind, totodată, efectuate cheltuieli în sumă de 64 mii lei pentru recondiționarea aceleiași aeronave, care nu au fost recuperate. În timpul misiunii de audit, Romaero a înaintat către Judecătoria Sectorului 1, Cererea de chemare în judecată împotriva proprietarului aeronavei;
- Procedura de selecție a membrilor Consiliului de Administrație nu a fost realizată la data de 31 decembrie 2020, termenul legal de finalizare a procedurii fiind depășit cu peste patru ani de zile;

-În perioada decembrie 2016-mai 2018, directorul general al Romaero SA a beneficiat și de drepturi de natură salarială în sumă (brută) de 45 mii lei pentru calitatea de membru în Consiliul de Administrație, în condițiile în care remunerația directorilor este stabilită de Consiliul de Administrație și nu poate depăși nivelul remunerației stabilit pentru membrii executivi ai Consiliului de Administrație, constituind unica formă de remunerație pentru directorii care îndeplinesc și calitatea de administratori;
- Imobilizarea de fonduri bănești pentru achiziția unor utilaje, de aproape doi ani de zile, care nu sunt utilizate în scopul pentru care au fost achiziționate, din lipsă de autorizări de fabricație pentru întreținerea aeronavelor militare.

Curtea de Conturi a transmis către reprezentanții societății o serie de recomandări:
  • elaborarea și aprobarea programului de achiziții în baza căruia se fundamentează bugetul de venituri și cheltuieli anual, respectarea prevederilor legale privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli, precum și asigurarea monitorizării realizării acestuia; :
  • respectarea prevederilor legale conform art. 13 din Legea nr. 232/2016 cu privire la majorarea capitalului cu valoarea sumelor alocate de la bugetul de stat;
  • înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, precum și corectarea rezultatelor contabile înregistrate;
  • analizarea cauzelor care au condus la efectuarea plăților cu titlu de despăgubiri cheltuieli de judecată, prezentarea și aprobarea rezultatului analizei în Consiliul de Administrație și AGA, după care se va pune în aplicare hotărârea acestora;
  • extinderea verificărilor asupra cheltuielilor înregistrate în perioada 2017-2020 în vederea identificării și a altor cazuri de cheltuieli efectuate fără bază legală, stabilirea întinderii prejudiciului ca urmare a plăților efectuate, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite și recuperarea acestora;
  • stabilirea cauzelor care au determinat nepunerea în executare a Sentinței civile prin care s-a stabilit dreptul entității de a recupera cheltuielile de parcare a unei aeronave, stabilirea prejudiciului adus entității prin nerecuperarea acestor sume, precum și a celui cauzat de recondiționarea unei aeronave care nu se află în patrimoniul Companiei;
  • respectarea prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;
  • extinderea verificărilor asupra tuturor drepturilor de natură salarială acordate directorului general în vederea identificării și a altor drepturi acordate în mod nelegal, a stabilirii întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăților efectuate pentru drepturi acordate în mod nelegal, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite și recuperarea acestora;
  • reluarea demersurilor pentru obținerea autorizațiilor de fabricație pentru întreținerea aeronavelor militare în vederea utilizării eficiente a utilajelor achiziționate din alocații bugetare.
Stadiul de valorificare Raportul de control se află în perioada de valorificare, respectiv de primire a obiecțiunilor și de răspuns la obiecțiuni, după care se emite Decizia pentru înlăturarea abaterilor constatate.

În perioada verificată de Curtea de Conturi societatea era condusă de Remus Vulpescu. 

„În ansamblu, am reușit să asigur Romaero o stare tehnică, economică și financiară mai bună decât înainte și decât după plecarea mea. De asemenea, cred că starea de spirit a salariaților Romaero în mandatul meu a fost mult mai bună decât este în prezent”, arată fostul șef de la Romaero într-un răspuns pentru libertatea.ro

Remus Vulpescu adaugă pentru sursa citată că, în mandatul său, s-au realizat investiții, s-a asigurat încălzirea halelor pe timp de iarnă, au fost plătite facturile la zi, s-au repus în funcțiune utilaje nefolosite, s-au modernizat unele dintre utilajele existente, s-au încheiat parteneriate, inclusiv cu Ryanair, acesta din urmă fiind, conform acestuia, „primul parteneriat încheiat vreodată al Romaero cu unul din principalii operatori de transport aerian din România”. 


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Economiei Romaero reprimit dreptul de a efectua servicii de mentenanţă pentru aeronavele civile (VIDEO)

01 Nov 2022 1119

Militari constănțeni, în vizită la cea mai mare expoziție de tehnică militară din estul Europei

21 May 2022 1353

SRI împărtășește din secretele sale! Printre altele, informații despre cum poți deveni ofițer SRI

17 May 2022 1469

Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, la deschiderea BSDA 2022

17 May 2022 1338

Romaero. Aurora-Speranța Munteanu-președinte al Consiliului de Administrație, Silviu Ionuț Grecu-mandat de director general

22 Jul 2021 4109

Directorul general al Metrorex este cel mai nou administrator al SN Aeroportul Internațional de la Mihail Kogălniceanu

01 Apr 2021 2674

Schimbare la conducerea Romaero SA. Cine a fost numit director general

08 Sep 2020 2032

ROMAERO şi RAYTHEON-Memorandum pentru sistemul Patriot. Acum câteva zile s-a tras cu astfel de rachete la Capu Midia

11 Jul 2019 2952

Ministerul Apărării Naționale va participa, cu militari și tehnică, la Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2018

15 May 2018 2147

Acționarii Romaero SA s-au întrunit în AGOA. Ce decizii s-au luat (document)

24 Apr 2018 2430

România va găzdui centrul regional de echipare și întreținere a elicopterelor Black Hawk pentru Europa Centrală

14 Mar 2018 1784

Bursa.roAcționarii Romaero au revocat președintele Consiliului de Administrație

17 Dec 2017 2284

Forţele Navale Române participă la BSDA Expoziție de tehnică militară de ultimă generație, la Romaero Băneasa (galerie foto)

19 May 2016 3257

Vehicul subacvatic telecomandat, prezentat de marinarii militari la Salonul Nautic Internaţional Bucureşti

03 Mar 2015 1955

Expoziţia internaţională Black Sea Defense & Aerospace 2014, la Bucureşti

13 May 2014 2588