O cunoscută companie medicală din Constanța își deschide noi puncte de lucru, în Constanța și Medgidia

  • Noile puncte de lucru sunt în Constanța, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu și, respectiv, Aurel Vlaicu, dar și unul în Medgidia, pe strada Poporului.
 
Compania Biotest Med SRL își deschide noi puncte de lucru, două în Constanța și unul în Medgidia, în urma hotărârii luate în ședința Adunării Generale a Acționarilor, informațiile fiind publicate în Monitorul Oficial al României.
 
Potrivit datelor oficiale, la AGA au participat asociații Med Life SA, reprezentată de Mihail Marcu, dar și Bahtco Invest SA, reprezentată de Vera Firu.
 
Noile puncte de lucru sunt în Constanța, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu și, respectiv, Aurel Vlaicu, dar și unul în Medgidia, pe strada Poporului.
 
Se arată în Monitorul Oficial, de asemenea, că s-a completat obiectul secundar de activitate al societății cu „activități de asistență medicală specializată“, „activități de asistență medicală generală“.
 
Pentru toate cele trei puncte de lucru deschise au fost autorizate activități de asistență medicală specializată, dar și alte activități referitoare la sănătatea umană.
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 17 aprilie 2022, firma Biotest Med a fost înființată în 2002 și se ocupă de „alte activități referitoare la sănătatea umană“.
 
Acționarul majoritar este Med Life SA, cu 75%, iar Bahtco Invest SA deține 25%.
 
Administratori sunt Nicolae Marcu și Elena Monica Gheorghiu.

 
În 2018, au fost 0 angajați, profitul a fost 1.388.499 de lei, iar cifra de afaceri a fost 4.237.059 de lei.
 

În 2019, au fost 15 angajați, profitul a fost 1.002.339 de lei, iar cifra de afaceri a fost 4.130.355 de lei.
 
În 2020, au fost 13 angajați, profitul a fost 799.246 de lei, iar cifra de afaceri a fost 3.519.350 de lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Cine i-a luat locul Dianei Mihalyi ca administrator al Biotest Med
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine i-a luat locul Dianei Mihalyi ca administrator al Biotest Med

30 Jun 2021 1888

Top decontări Centrul Medical Unirea, Biotest Med, SCM Medstar 2000 şi Medical Analysis, peste 60 de mii de lei de la CASC (III)

17 Aug 2016 4458