O nouă tentativă de vânzare a Complexului Hotelier Vila 23 Snagov (document)

Complexul Hotelier Vila 23 Snagov, unul dintre cele mai luxoase resorturi din ţară, este scos la vânzare din nou, după ce au mai fost ratate două tentative de vânzare.
 
Astfel, la începutul lunii mai, societatea care se ocupă de vânzare a anunţat că hotelul, clădirile şi bunurile aferente sunt scoase la vânzare, la o valoare de 4.855.015,50 de euro, fără TVA. Preţul este mult mai mic faţă de ultima încercare din 2018, când complexul era cotat la peste 6 milioane de euro.
 
Prima licitaţie a avut loc în data de 15 mai, însă cu următoarele reprogramări, până la finalizarea tranzacţiei: 22 mai, 29 mai, 5 iunie, 12 iunie, 19 iunie, 26 iunie, 3 iulie, 10 iulie şi 17 iulie 2019.
 
Complexul îi are printre acţionari pe oamenii de afaceri Alexandru Tudor Georgescu, Henry Rismont şi Silviu Preoteasa.
 
Construită în 1968, Vila 23 din Snagov a funcţionat ca Centrul de geriatrie „Ana Aslan“ până în 1980, ulterior intrând în portofoliul Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). În 2007, cei trei oameni de afaceri au cumpărat complexul şi după o investiţie de 15 mil. euro au deschis unitatea în 2012, cu o clasificare la 4 stele.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.