O şoferiţă a sunat la 112! Iată cu ce amendă s-a ales pentru „nemulțumirea“ ei

foto: Pexels O şoferiţă din Arad a sunat la 112 să îl reclame pe poliţistul de la circulaţie care i-a cerut să se legitimeze pentru că parcase pe trecerea de pietoni din faţa unui liceu din oraş, iar în cele din urmă a fost amendată şi a rămas fără dreptul de a conduce autovehicule timp de o lună.

Incidentul a avut loc în zona centrală a oraşului, în faţa unui liceu, unde aglomeraţia este foarte mare şi locurile de parcare sunt insuficiente.

"O femeie de 33 de ani, din Arad, a fost sancţionată de poliţiştii Biroului Rutier pentru nerespectarea indicaţiilor poliţiştilor şi refuz de legitimare. Femeia ar fi parcat pe trecerea pentru pietoni din faţa unei unităţi şcolare din municipiu şi ar fi refuzat să se pună în mişcare, la solicitarea echipajului de poliţie care se deplasa pe bulevardul General Dragalina. Totodată, femeia ar fi refuzat în repetate rânduri să prezinte poliţiştilor documentele de identitate", a declarat, joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Mădălin Herbei.


Surse din cadrul IPJ au adăugat că femeia a sunat la 112 în timp ce echipajul încerca să o convingă să se legitimeze. Ea a reclamat că poliţiştii urmau să îi ia permisul şi să o amendeze. În urma apelului, alte echipaje aflate în zonă s-au deplasat la locul incidentului, ceea ce a atras atenţia mai multor trecători, care s-au oprit pentru a asista la disputa dintre şoferiţă şi agenţi.

În cele din urmă, poliţiştii i-au dat o amendă de 2.490 de lei, pentru nerespectarea indicaţiilor poliţiştilor şi refuz de legitimare. Totodată, i-au suspendat dreptul de a conduce pentru 30 de zile. 


Citește și:

Șoferiță băută, depistată la volan, în Tulcea. Ce alcoolemie avea

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șoferiță beată, implicată într-un accident rutier pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Constanța. Ce alcoolemie avea femeia

06 Apr 2024 1072

FOTO+VIDEO Tragedie la Lazu! Un medic de familie și un tânăr, condamnați definitiv pentru ucidere din culpă!

04 Apr 2024 5984

Știri Constanța Accident rutier pe bulevardul Mamaia Nord. Șoferiță sub influența drogurilor implicată

03 Apr 2024 1113

Inconștiență în trafic la Constanța. Șoferiță beată, depistată pe Bulevardul Aurel Vlaicu

20 Mar 2024 703

Județul Constanța Pericol în trafic! Șoferiță sub influența substanțelor interzise, depistată la volan la Năvodari

15 Mar 2024 667

Accident rutier la Năvodari! Implicat un șofer de autoutilitară, băut

10 Mar 2024 913

Știri Constanța Șoferiță băută, depistată la volan. Totul s-a produs pe o stradă din comuna Mihai Viteazu

01 Mar 2024 826

Știri Constanța O tânără de 18 ani s-a ales cu dosar penal. Iată cum a fost depistată în trafic, la Cernavodă

18 Feb 2024 1512

Știri Constanța O femeie de 20 de ani, fără permis, surprinsă la volan, în Albești. Cu ce viteza rula

06 Feb 2024 1138

Șoferiță de 23 de ani drogată, depistată în trafic la Eforie

29 Jan 2024 824

Șoferiță prinsă conducând drogată! Totul s-a produs pe DJ 673

21 Jan 2024 755

Șoferiță băută, depistată la volan, în Tulcea. Ce alcoolemie avea

15 Jan 2024 785

Oprire în trafic în prima zi a anului. Pățania unei tinere de 29 de ani

02 Jan 2024 1015

O șoferiță a încurcat frâna cu acceleraţia şi a făcut accident în curtea unui spital!

29 Dec 2023 1400

Șoferiță depistată cu nereguli în trafic. Ce transporta în mașină

29 Dec 2023 846