Odată a primit, cadou, un acordeon. Îl are şi acumNicolae Matei, la ceas aniversar - „Am fost şi slugă şi stăpân!"

MateiNicolae1.jpgPrimarul oraşului Năvodari împlineşte astăzi 45 de ani. Aflaţi povestea lui de viaţă: cum şi-a petrecut copilăria, care a fost cel mai frumos cadou primit şi cum a ajuns să locuiască în Năvodari

Nicolae Matei, primarul oraşului Năvodari, s-a născut la 3 august 1967 în Slătioara, judeţul Vâlcea. „Lângă Dinu Săraru!", aşa cum îi place primarului să spună oricui îl întreabă despre locul său de naştere.

Cum a învăţat să cânte mecanic 11 melodii

Nu a avut o copilărie uşoară. Deşi părinţii lui erau gospodari, în timpul vacanţei de vară muncea la ferma din sat pentru a avea bani de haine şi de rechizite şcolare. „Am început să muncesc pe la 12 ani", îşi aminteşte Matei.

La una dintre aniversări, tatăl lui i-a cumpărat un acordeon. „Tatăl meu avea un prieten şi băiatul lui era foarte talentat la muzică. Tata a vrut să cânt şi eu şi aşa mi-a adus cadou un acordeon. Îmi aduc aminte că mi-a adus profesor ca să mă înveţe, apoi un lăutar!", râde primarul. Numai că nu s-a prins nimic de el. Nu avea ureche muzicală, iar cele 11 melodii pe care profesorul i le-a predat le-a învăţat mecanic. „După ce-a plecat profesorul am uitat tot!", spune el. Acum, mai cântă pe la petreceri, însă prinde curaj după ce bea un şpriţ. Mai are şi acum acordeonul.

„Jumătate dintre colegii mei au intrat în puşcărie"

După şcoala generală, Nicolae Matei a urmat Liceul Silvic din Râmnicu Vâlcea. Cum nu a reuşit la Facultatea de Agronomie, tatăl lui i-a cerut să se angajeze. Aşa a ajuns să muncească timp de şase luni la o exploatare forestieră. Era foarte greu, iar răspunderea care apăsa pe umerii lui şi a colegilor săi era mare. „Jumătate dintre colegii mei au intrat în puşcărie!", îşi aminteşte.

Când a văzut ce este acolo, le-a cerut rudelor din Năvodari să-i găsească un loc de muncă. Aşa a ajuns în micul orăşel de la malul Mării Negre. S-a angajat ca tehnician la Combinatul de Îngrăşăminte Tehnice. „Aici, lucram cu valori foarte mari pe timpul lui Ceauşescu. Aici mi-am făcut relaţii în toată ţara şi m-au ajutat foarte mult în afaceri mai târziu".

A învăţat în această perioadă să înţeleagă oamenii. „Am fost şi slugă şi stăpân!", spune el. „Am învăţat să măsor de trei ori şi să tai o dată!", este deviza lui Matei.

Cum a intrat în politică

Apoi şi-a făcut propria lui firmă. Pe 4 august, firma Top Vision SRL împlineşte 20 de ani de activitate. Firma are afaceri în domeniul industriei, agriculturii, comerţului şi turismului.

În politică a intrat în anul 2000, mai mult forţat de membrii PDL din Năvodari. „PD era atunci o nucă tare la Năvodari. Eu aveam o afacere atunci în Tabăra Năvodari şi mă presau foarte tare. Atunci am decis să mă înscriu în PDSR, deşi eram votant România Mare. La vremea aceea doar doi consilieri erau de la PDSR, însă după alegeri am reuşit să aduc şapte. Ţin minte că în campania electorală a fost Daniela Gyorfi, care a făcut un spectacol de excepţie!", ne povesteşte primarul.

În 2008 şi-a încercat norocul la cea mai mare funcţie din Năvodari: cea de primar. A câştigat în turul doi, iar patru ani mai târziu şi-a umilit contracandidaţii reuşind să obţină 14.500 de voturi.

Cea mai mare realizare a sa de când este primar este modernizarea oraşului în ansamblul său: s-au asfaltat străzile din oraş, s-au refăcut faţadele a 1.000 de apartamente, s-au înfiinţat două parcuri noi, s-au amenajat mai multe piaţete, s-au construit două blocuri ANL, iar Tabăra de copii a fost redată oraşului, municipalitatea deţinând acum 40% din acţiuni.

Primarul are şi regrete. „Le-am promis oamenilor că introduc linia 23 în oraş, dar n-am reuşit", spune el.

Cel mai frumos cadou - un album cu articole din presă

MateiNicolae2.jpgAstăzi, de ziua lui, îşi doreşte cel mai mult să nu-i dezamăgească pe năvodăreni. Se consideră „adoptat" de acest oraş. „Mă simt ca la mine acasă!", spune el.

Ziua de naştere şi-o va serba la Tabăra Năvodari, într-un cadru restrâns. Acum doi ani, îşi aminteşte el, a avut peste 1.000 de musafiri. „Am primit atunci un camion de flori şi unul de cadouri, deşi le spusesem că nu vreau nimic".

Cel mai frumos cadou primit a fost un album care conţine articole din ziare şi reviste în care personajul principal a fost... Nicolae Matei. „M-a emoţionat foarte mult. Sunt acolo articole şi pozitive şi negative care s-au publicat de-a lungul a 20 de ani. Primele sunt de când m-am lansat eu în politică", povesteşte el.

Are alături o femeie de suflet - Viorica, a cărei zi de naştere a fost pe 1 august. Împreună au doi copii: pe Lavinia de 15 ani şi pe Giani de 11 ani.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

fara nume

04 Aug, 2012 21:00

la multi ani....

carmen ghita

03 Aug, 2012 15:14

Pastreaza-ti visele si intelege ca pentru a realiza ceva trebuie sa ai credinta si incredere in tine, viziune, munca, determinare si daruire.Aminteste-ti ca toate lucrurile sunt posibile pentru cei care cred. La multi ani!

Vali

03 Aug, 2012 14:54

La multi ani ! Dumnezeu va iubeste , oamenii buni la fel ! Dusmanii pacatul si blestemul pe ei !

CONSTANTENI

03 Aug, 2012 12:05

LA MULTI ANI SI FERICE NAVODARENILOR PENTRU UN ASA PRIMAR:UN ADEVARAT OM : TOTI OAMENII SUNT TRECATORI,DAR NU TOTI TRECATORII SUNT OAMENI.FELICITARI SI LA MULTI ANI FERICITI ALATURI DE OAMENI !

c.neafoe

03 Aug, 2012 07:51

La multi ani , multa sanatate , mult succes !

Articole asemanatoare

IPJ Constanța face o achiziție importantă în contextul alegerilor electorale! Sunt vizate sistemele informatice și de comunicații

13 May 2024 126

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

13 May 2024 123

CFR Călători a bătut palma cu Dragostal Titan Guard SRL, din Ialomița! Vizate, garniturile de tren, locomotivelor și automotoarelor din SRTFC Constanța

13 May 2024 157

Justiție Constanța Tânăr prins cu Cannabis pe plajă, la Vama Veche, începe procesul (RECHIZITORIU)

13 May 2024 253

Peste 900 de locuri de muncă, puse la bătaie la Bursa generală a locurilor de muncă pentru șomerii din Constanța

13 May 2024 228

Primăria Constanța Atenție, vor fi verificate sirenele. Vezi când

13 May 2024 252

IPJ Constanța Tânăr de 18 ani, arestat după ce ar fi intrat peste o femeie în casă, ar fi agresat-o și jefuit-o

13 May 2024 227

Diana Voiculescu de la CSM Constanța a obținut medalia de bronz la Turneul Internațional de lupte U17 „Constantin Alexandru&Ioan W. Popovici”

13 May 2024 210

Baschet CSM Constanța încheie sezonul pe locul cinci și obține cea mai bună clasare din istoria sa

13 May 2024 228

ZIUA ELECTORALĂ Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța - „Nu te poți gândi la viitor dacă nu pui Educația pe primul plan“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 May 2024 264

Volei feminin CSM Constanța U17 a cucerit titlul de campioană a României! Lupta cu Dinamo pentru lauri s-a dus până în ultima zi

13 May 2024 242

Constanța Polițiștii prezintă tehnica din dotare tuturor celor care doresc o carieră în poliție (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 May 2024 451

FOTOREPORTAJ Aglomerație în cimitirele din Constanța de Paștele Blajinilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 May 2024 367

UPDATE Pompierii, în alertă Incendiu în Constanța, pe bulevardul Tomis! (FOTO+VIDEO)

13 May 2024 795

Medgidia Bărbat, reținut de polițiști, după ce ar fi tâlhărit o femeie, pentru un telefon mobil

13 May 2024 299