Oficial de la CJC Iată cine face parte din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Constanța

 
Consiliul Județean Constanța s-a întrunit astăzi, 26 mai 2021, în ședință ordinară, pentru a dezbate și aproba cele 19 proiecte de hotărâri aflate pe ordinea de zi, la care s-au adăugat încă patru proiecte pe ordinea suplimentară.
 
Printre proiectele aprobate, în urma ședinței de astăzi, a fost cel cu privire la validarea nominală a membrilor Autorității Teritoriale de Ordine Publică Constanța. Legea 218 din 2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, autoritatea teritorială de ordine publică este constituită din şeful Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti sau al inspectoratului de poliţie judeţean, un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor, subprefect, 6 consilieri desemnaţi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, respectiv de consiliul judeţean, 3 reprezentanţi ai comunităţii desemnaţi de primarul general al municipiului Bucureşti, respectiv de preşedintele consiliului judeţean, şeful Direcţiei generale de jandarmi a municipiului Bucureşti sau al inspectoratului judeţean, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti sau şeful inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean, şeful serviciului teritorial al Poliţiei de Frontieră Române şi, după caz, şeful poliţiei locale din municipiul reşedinţă de judeţ.
 
Astfel în urma corespondenței purtate, componența nominală propusă și aprobată este următoarea:
-        din parte comunității reprezentanți sunt Marieta Elisabeta Stași, Constantin Dancu și Romeo Hanți;
-        cei 6 consilieri județeni desemnaţi sunt: Geanina Ionela Topolov, Enache Bucovală, Liviu Popa, Andrada Dordea, Gheorghe Donțu și Razvan Filipescu;
-        reprezentantul Prefecturii este: Secyl Suliman;
-        din partea IPJ Constanța: Adrian Constantin Glugă;
-        reprezentantul Corpului Naţional al Poliţiştilor este: Lucian Gheorghe;
-        IJJ Constanța are ca reprezentant pe Daniel Mihai Ferencz;
-        din partea ISU Dobrogea reprezentant este Cristian Mihail Amarandei;
-        Poliția de Frontieră Constanța îl are ca reprezentant pe Alin Pârvu;
-        din partea Poliției Locale Constanța a fost desemnat ca reprezentant Ionuț Dumitru.
 

Ședința de astăzi s-a ținută în regim de videoconferință și au fost prezenți un număr de 37 de consilieri județeni, dintr-un total de 37 de consilieri.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Magistrații au decis. Prefectura județului Constanța nu-i va plăti lui Banias drepturile băneşti în calitate de membru al ATOP

13 Nov 2021 2114

Magistrații de la Judecătorie au anunțat când se vor pronunța în dosarul Prefectura Constanța versus Emil Banias

23 Sep 2021 1753

Vrea banii înapoi! Emil, fratele deputatului Banias, pregătit să “execute” un fost prefect și un ex-președinte al Consiliului Județean Constanța!

01 Apr 2021 3800

Ședință de Consiliu Județean. Șeful IPJ, Adrian Constantin Glugă, va fi cooptat în ATOP (documente)

25 Aug 2020 2947

IPJ Constanţa, dotat cu 5 pachete de determinare a drogurilor din salivă. Ce spune Marius Ţuţuianu, preşedintele CJC, despre această investiţie (galerie foto)

22 Jul 2019 1598

Consiliul Judeţean Constanţa cumpără analizoare pentru testarea în trafic a şoferilor privind consumul de droguri

05 Jun 2019 1925

PMP Constanţa solicită autorităţilor achiziţionarea de aparate de testare în trafic a şoferilor privind consumul de droguri

09 Mar 2019 1636

Un centru pentru minorii care săvârşesc fapte penale va funcţiona la Cernavodă ATOP avertizează - infracţionalitatea în judeţ a atins cote alarmante. Primarii sunt neputincioşi!

28 Mar 2018 3559

Înfrângere usturătoare pentru Claudiu Palaz în şedinţa CJC. Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Constanţa a rămas incompletă!

15 Feb 2018 3597

LIVE TEXT Consiliul Județean Constanța convocat în ședință ordinară. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi

14 Feb 2018 1805

Neînțelegerile dintre Claudiu Iorga Palaz şi Robert Turcescu au ajuns la „faza" pe consilieri județeni

09 Feb 2018 2579

Ce activităţi a derulat Autoritatea Teritorială de Ordine Publică condusă de social-democratul Gheorghe Donţu?

22 May 2017 4506

Cine va coordona activitatea ATOP Constanţa (document)

20 Dec 2016 3647

Consiliul Judeţean Constanţa organizează concurs de recrutare

09 May 2015 3002