Oficial de la Primăria Constanța De ce în cartierul Tomis Nord se înregistrează parametri scăzuți la furnizarea agentului termic

Sursa foto: Primăria ConstanțaLucrările de înlocuire a conductelor rețelei de transport a agentului termic din Constanța se desfășoară în ritm alert pe cât mai multe șantiere, în 2 schimburi, pentru finalizarea cât mai rapidă a acestui proiect de interes major pentru locuitorii Constanței, informează Primăria Constanța. 

„Amintim constănțenilor că este prima dată după 50 de ani când se execută lucrări de asemenea anvergură, care presupun schimbarea instalației termice a orașului. Acest fapt se traduce prin reducerea pierderilor termice, a costurilor și creșterea eficienței energetice în întregul sistem.

În momentul de față se execută lucrări de schimbare a rețelei termice primare și a conductelor de pe magistrala II. Pentru ca execuția acestor lucrări să fie resimțită cât mai puțin de constănțeni, pe sectoarele pe care se lucrează au fost montate conducte provizorii, dar care pot conduce către consumatori doar jumătate din volumul de agent termic pe care l-ar furniza conductele în mod normal. Din acest motiv, în cartierul Tomis Nord se înregistrează parametri scăzuți la furnizarea agentului termic“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța.


Lucrările de înlocuire a acestor conducte vor fi finalizate până la data de 21 decembrie, moment în care vor fi eliminate conductele provizorii subdimensionate, iar furnizarea agentului termic se va realiza în parametri corecți.

„Aceste lucrări fac parte din etapa a II-a a proiectului de modernizare a rețelei termice din Constanța și vizează înlocuirea a 12,716 km traseu de rețea termică primară, 25,432 km de conducte din magistrala II, conducte vechi/uzate cu izolația termică deteriorată. Noul sistem, ca și în etapa finalizată, va fi unul modern cu conducte din oțel, preizolate cu izolație termică din spumă rigidă de poliuretan, protejată la exterior cu manta din polietilenă de mare densitate.

Suntem conștienți că finalizarea acestui proiect este așteptată cu nerăbdare de constănțeni și vă asigurăm că Primăria Constanța face tot posibilul ca el să fie terminat cât mai repede, cu respectarea tuturor standardelor de calitate, astfel încât constănțenii să beneficieze de lucrări de cea mai bună calitate. Reamintim totodată că în această iarnă, odată cu finalizarea primei etape a proiectului de înlocuire a rețelei de termoficare, eliminarea consistentă a pierderilor și reducerea numărului intervențiilor, prețul gigacaloriei pentru populație a scăzut de la 450 de lei la 350 de lei“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța.

Citește și: 

Situație gravă la Constanța! Copiii din mai multe grădinițe stau în frig. Probleme sunt în mai multe zone din oraș (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

fara nume

09 Dec, 2023 18:48

Parametrii scazuti la furnizarea agentului termic? Adica calorifele reci inseamna parametri scazuti? Nu inseamna, deloc?!

Articole asemanatoare

Termoficare Constanța Se reia furnizarea agentului termic pentru consumatorii afectați de lucrările din municipiul Constanța

03 Apr 2024 548

Termoficare Constanța Lucrări în regim de avarie pe o stradă din municipiu. Iată ce consumatori nu vor avea apă caldă și căldură

22 Mar 2024 641

UPDATE. Termoficare Constanța anunță abonații că a finalizat lucrările pe o zonă afectată

19 Mar 2024 645

Termoficare Constanța Se reia furnizarea apei calde și a căldurii pentru anumiți consumatori afectați din municipiul Constanța

14 Mar 2024 628

Constanța Mai mulți abonați rămân fără apă caldă și căldură! Lista punctelor termice, afectate

12 Mar 2024 924

UPDATE. Reluarea furnizării energiei termice în Constanța. Anunț important pentru consumatorii afectați

21 Feb 2024 630

Mai multe puncte termice din Constanța, fără apă caldă și căldură mâine din cauza unor lucrări

18 Dec 2023 1482

Termoficare Constanța. Zonele care nu vor avea apă caldă și căldură începând de marți dimineața

04 Dec 2023 5328

Lucrări Termoficare Constanța! Mai multe puncte termice din zona străzii Soveja, fără apă caldă și căldură

23 Nov 2023 1616

Termoficare Constanța Se reia furnizarea apei calde pentru zona afectată de lucrări. De când începe

19 Oct 2023 772

Termoficare Constanța Se reia furnizare apei calde în anumite zone din municipiu. Iată care sunt acestea

18 Oct 2023 968

Termoficare Constanța Se oprește apa caldă în municipiu. Iată zonele vizate

15 Oct 2023 1106

Termoficare Constanța Apa caldă se va opri din nou, din cauza unor lucrări. Ce zone sunt afectate?

09 Oct 2023 1105

Termoficare Constanța Se oprește apa caldă pe bulevardul Ferdinand din municipiu. Iată care sunt consumatorii afectați

16 Aug 2023 845

Termoficare Constanța Se oprește apa caldă în mai multe zone din municipiu. Ce consumatori sunt afectați

16 Aug 2023 1038