Ordinul privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, publicat în Monitorul Oficial. Ce prevede acesta

      
Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" (ARBDD) informează că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75/27.01.2023 a fost publicat Ordinul comun al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor cu nr. 10/235 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2023.

Prezentul Ordin instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie – 7 iunie inclusiv, cu excepțiile prevăzute în ordin.

Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în zona economică Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv.

Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în apele care constituie frontieră de stat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 16 aprilie – 30 mai 2023 inclusiv.

Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în Complexul Razim - Sinoe și lacurile litorale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv.

Se declară zone de refacere biologică pentru resursele acvatice vii, în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD), următoarele:

        - Dunărea Veche, sectorul cuprins între confluența cu canalul Sulina, de la Mm 8+900 și până la confluența cu Canalul Răducu, tot timpul anului;

        - Lacul Gâsca din Complexul Somova – Parcheș, tot timpul anului;


        - Lacurile Erenciuc și Zmeica, tot timpul anului;

        - Canalul Bărbosu (canal care face legătura între Canal Cardon și Canal Letea);

        - Canalul de legătură Lopatna, zona cuprinsă între lacul Matița și lacul Merhei, în perioada 7 iunie – 1 noiembrie, pentru pescuitul recreativ-sportiv;

        - Cursul vechi al Brațului Sf. Gheorghe, în zonele cuprinse între km 16-20, 29-44, 49-58, 64-84, tot timpul anului.

        - Brațul Sf. Gheorghe de la Km 22 - 25, pe o durată de 60 de zile în perioada 1 martie-30 martie 2023 și 15 octombrie – 13 noiembrie 2023, cu excepția pescuitului scrumbiei fără a aduce atingere art. 7 lit. a);

        - Canalul dintre lacul Puiu și lacul Roșu de pe teritoriul RBDD, tot timpul anului;

        - Pe brațul Chilia, zona km 72 – 77 Pardina, pe o durată de 60 de zile, în perioada 20 martie – 18 mai inclusiv și pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie inclusiv, excepție pescuitul comercial al scrumbiei, fără a aduce atingere perioadelor de prohibiție prevăzute în prezentul ordin.

        - Fluviul Dunărea, zonele Mm 53 – 54 (Isaccea), Mm 64,5 – 65,5, Mm 67 – 68,5 (Groapa Catargului și Pluton), de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 29 aprilie inclusiv și pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie - 29 noiembrie inclusiv, excepție pescuitul comercial al scrumbiei, fără a aduce atingere perioadelor de prohibiție prevăzute în prezentul ordin.

        - se interzice pescuitul cu setci în perioada 9 aprilie - 30 noiembrie inclusiv, în zona marină din perimetrul Rezervației Biosferei ,,Delta Dunării”, zona cuprinsă între Zătonul Mare – zona strict protejată Sacalin Zătoane din UAT Sfântu Gheorghe, canal Periteașca – limită zonă strict protejată Periteașca Leahova din UAT Murighiol, în perimetrul de traseul liniei de mal și izobata 20 m, având următoarele coordonate geografice (ETRS89):

        440 38`13.67” N ; 290 11`29.11”E

        440 40`35.49”N; 290 20`30.49” E

        440 48`21.83”N; 290 19`27.84” E

        440 46`12.25”N; 290 08`20.08” E

        -             Zonele cu regim de protecție integrală din perimetrul Rezervației Biosferei ,,Delta Dunării” (RBDD), inclusiv zonele renaturate Zaghen și Carasuhat, tot timpul  anului.
        Se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial, al următoarelor speciilor de pești și al altor viețuitoare acvatice vii, după cum urmează:

        -             știuca, de la data intrării în vigoare a prezentului Ordin până la data de 20 martie, fără a aduce atingere prevederilor art. (1);

        -             șalăul și bibanul în perioada 20 martie -7 iunie inclusiv;

        -             racul (Astacus leptodactylus) pentru femele,  în perioada 1 ianuarie – 9 aprilie, inclusiv și 1-30 septembrie și 1 noiembrie – 10 decembrie inclusiv, iar pentru masculi, în perioada 1-30 septembrie și 1 noiembrie – 10 decembrie inclusiv, pe teritoriul RBDD;

        -             linul (Tinca tinca), în perioada 7 iunie – 6 iulie inclusiv, pe teritoriul RBDD;

        -             sturionii tot timpul anului cu excepția pescuitului în scop științific.
        Pe teritoriul RBDD, în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ/sportiv al speciilor știucă, șalău, somn și crap este permis numai cu eliberarea imediată a tuturor capturilor din aceste specii (catch & release), cu reținerea unui singur exemplar/zi, dar nu mai mare de 3 kg, dintr-o singură specie.
        Din prevederile Ordinului privind prohibiția pescuitului în scop comercial, familial și recreativ/sportiv al speciilor de rizeafcă și scrumbie de Dunăre, aceasta se stabilește pe sectoare, astfel (Art. 7):

        - pe sectorul de Dunăre și brațele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 10 zile, în perioada 20 martie – 29 martie 2023 inclusiv;

        - pe sectorul de Dunăre și brațele sale, de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 15 de zile, în perioada 24 martie – 7 aprilie 2023  inclusiv;

        - pescuitul scrumbiei este interzis în tot cursul anului în fața gurilor de vărsare a Dunării în mare pe o adâncime de 5 km în largul mării și pe un coridor lat de 2 km socotit câte 1 km de o parte și de alta a axului brațelor Sfântu Gheorghe și Sulina, în fața brațului Chilia, lățimea coridorului interzis este de 1 km spre sud de axul brațului, iar spre nord până la limita apelor teritoriale române;

        - în sezonul de pescuit al scrumbiei, capturile accidentale de ciprinide asiatice (sânger, novac, cosaș) se pot reține în vederea valorificării.
        Potrivit Art. 8., în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei, folosind maximum 2 setci, în perioada 5 aprilie – 14 aprilie 2023 inclusiv, în zonele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 763/2015 pentru aprobarea Planului de Management și a Regulamentului Rezervației Biosferei "Delta Dunării";

        Potrivit Art. 10 din prezentul Ordin, caracteristicile tehnice și condițiile de folosire a uneltelor și metodelor de pescuit comercial sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1369/2018 privind caracteristicile tehnice, condițiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial și metodele de pescuit comercial în apele maritime și continentale.

        Ordinul privind prohibiția pescuitului în anul 2023 interzice:

        - utilizarea beam-traulului și a dragei hidraulice pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” de la mal până la izobata de 20 m, pe toată lungimea liniei litorale, de la granița cu Ucraina (45°11'N) până la Cap Midia (44°20'N).

        - folosirea năvoadelor pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării, complexul Razim – Sinoe și în celelalte lacuri litorale, în perioada 1 aprilie – 30 septembrie inclusiv și când cota Dunării la Tulcea este sub 100 cm și a setcilor când cota fluviului Dunărea, în dreptul localității Tulcea, este sub 50 cm;

        - folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în bălțile, lacurile, gârlele și canalele de pe teritoriul Rezervației Biosferei “Delta Dunării”, în perioada 7 iunie – 30 septembrie inclusiv, cu excepția setcilor compuse având latura ochiului plasei de a=70/100 mm, 2a= 140/200 mm;

        - folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în complexul Somova Parcheș,  Razim – Sinoe și în celelalte lacuri litorale, tot timpul anului;

        - pe teritoriul Rezervației Biosferei “Delta Dunării” este interzis pescuitul cu cârlige cu nadă tip paragate.
        - pescarii ce desfășoară activități de pescuit recreativ/sportiv pe teritoriul RBDD nu pot transporta o cantitate mai mare de pește mai mare de 10 kg/pescar sau 15 kg/familie, indiferent de numărul de zile în care au desfășurat activitatea.
        Despre ARBDD
        Administrația Rezervației Biosferei “Delta Dunării”(ARBDD) este instituția publică înființată în anul 1990 cu menirea de a institui un regim special de administrare a patrimoniului natural din domeniul public de interes național al Rezervației Biosferei Delta Dunării, în scopul conservării sale și refacerii habitatelor degradate, în corelație cu activitățile economice ale populației locale sau limitrofe, atribuții conferite prin Legea 82/1993, modificată și completată ulterior.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Continuă asfaltarea drumurilor intens circulate din Portul Constanța (FOTO)

18 Apr 2024 417

Acțiune împotriva pescuitului ilegal pe Dunăre Poliția Transporturilor Navale intervine într-o operațiune în zona Hârșova - Ghinărești (FOTO)

13 Apr 2024 550

​Se asfaltează podul peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (FOTO)

12 Apr 2024 465

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 748

Au obținut aproximativ 76 de milioane de euro Bawi Construction și Swietelsky Construct se vor ocupa de lucrările de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța (DOCUMENT)

30 Mar 2024 711

Cătălin Ciupercă, fost șef al AFDJ Galați, reacție după declarațiile lui Cristian Antohi, de la Tehnorex International - „Eu mi-am executat doar obligațiile de director! Am ignorat total amenințările“

29 Mar 2024 1038

Trafic îngreunat pe podul de la ieșire din Ovidiu, județul Constanța! Mai mult porumb, împrăștiat pe șosea (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1109

Canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Alba - Midia Năvodari se modernizează în vederea creșterii siguranței navigației (DOCUMENT)

27 Mar 2024 667

Știri Constanța Accident rutier în apropierea canalului Dunăre-Marea Neagră! Șoferul a fugit de la fața locului

26 Mar 2024 695

ZIUA LIVE. Florin Goidea, director general al ACN Constanța „Canalul este una dintre realizările poporului român. Îmi pare rău că a fost blamat “ (VIDEO)

14 Mar 2024 1037

Descoperă autenticitatea Scrumbia de Dunăre afumată, produs cu denumire de origine protejată

13 Mar 2024 592

Brăila Au reapărut tasările la rampa de acces pe Podul peste Dunăre; pentru stabilizare vor fi foraţi 40 de stâlpi

11 Mar 2024 664

INHGA Debitul Dunării la intrarea în țară se situează sub media multianuală a lunii martie

10 Mar 2024 484

Debitul fluviului Dunărea la intrare în țară, în scădere la începutul săptămânii viitoare. Care este situația pe sectorul Vadu Oii - Tulcea

25 Feb 2024 616

Prognoza INHGA pentru debitele Dunării în perioada 17 - 24 februarie

18 Feb 2024 590