Parlamentul a reglementat circulația pe trotinetă electrică. Ce prevede proiectul





 
  • Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport de adoptare unui proiect de lege care prevede că pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani, iar în cazul trotinetelor electrice în regim de self-service, la efectuarea plăţii, în aplicaţie se va introduce şi se va completa un chestionar de 5 întrebări obligatorii, referitoare la legislaţia rutieră, potrivit știripesurse.ro

Acest proiect de lege prevede că definiţia trotinetei electrice este - "vehicul cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie nu depăşeşte 25 km/h şi care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 2 kW".

"Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani", se arată într-un amendament al Comisiei juridice la acest proiect.
 

Viteza maximă a fost redusă de la 40 de km/oră, cum era inițial în proiect, la 25 de km/oră.
 
Cască și asigurare obligatorii

Bicicletele, trotinetele electrice şi mopedele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulaţia acestora fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare, mai prevede proiectul.

"Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete sau trotinete electrice pe drumurile publice, atunci când se deplasează pe partea carosabilă, cu excepţia trotinetelor închiriate. Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor ", mai arată proiectul.
 

Citește și
Bărbat prins în flagrant delict. Furt într-un tren în Eforie Nord!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justitie Constanta Închisoare cu executare pentru un bărbat care a furat o trotinetă electrică dintr-un tren

02 Jan 2024 849

Guvernul a făcut un anunț de ultim moment! Ce se va întâmpla cu trotinetele şi bicicletele electrice. Va fi obligatoriu!

29 Dec 2023 907

Norme rutiere actualizate. Trotinetele electrice, vizate. Iohannis a promulgat legea

13 Dec 2023 788

Știri Constanța Bărbat prins în flagrant delict. Furt într-un tren în Eforie Nord!

02 Sep 2023 1086

Accident în Constanța! Un bărbat băut a căzut de pe trotineta electrică. Anunțul Poliției

14 Feb 2023 1310

Accident rutier pe bulevardul Tomis. Implicate sunt o mașină și o trotinetă electrică

28 Oct 2022 1691

Atenționarea Poliției Române pentru cei ce folosesc trotinete electrice

18 Sep 2021 3436

Constanța. O trotinetă electrică a provocat un incendiu în stațiunea Mamaia

13 Sep 2021 3151

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților consideră că ar trebui interzise trotinetele electrice în Constanța

13 Sep 2021 1678

Sondaj de opinie Credeți că ar trebui interzise trotinetele electrice în Constanța?

06 Sep 2021 5986

Oficial de la IPJ Constanța Accident rutier pe bulevardul Tomis. O tânără aflată pe trotinetă electrică, rănită

17 Jul 2021 1827

Imaginea zilei „Parcare” inedită a unei trotinete electrice, în Constanța

19 Oct 2020 4065

Ialomița. O femeie de 40 de ani a intrat cu o trotinetă electrică într-un tractor. Victima a ajuns la Spitalul Județean Constanța

10 Sep 2020 1784

Legea privind conducerea trotinetelor electrice, adoptată tacit de Senat. Ce amenzi riscă cei care le utilizează (document)

22 Oct 2019 2974

Codul rutier s-a modificat. Posesorii de trotinete electrice, vizaţi

18 Oct 2019 4147