Parlamentul European solicită Federației Ruse să returneze României tezaurul național

Sursa foto: Wikipedia



 
  • Tezaurul a fost stocat în Rusia cu garanția explicită în acordurile bilaterale oficiale că va fi restituit integral. Potrivit unui comunicat al Parlamentului European (PE) restituirea este esențială pentru protejarea valorii universale a patrimoniului cultural”.

Situația necesită un dialog diplomatic substanțial, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul forurilor internaționale, conform sursei menționate.

Parlamentul regretă că Rusia nu a restituit integral României tezaurul său național, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor și cutumelor internaționale.

Într-o rezoluție adoptată joi, eurodeputații subliniază faptul că, în ciuda mai multor încercări de negocieri diplomatice după Primul Război Mondial, tezaurul național al României, trimis în Rusia între 1916 și 1917 pentru a fi păstrat în siguranță, nu a fost niciodată returnat integral de Rusia.
 

„Acesta este un caz internațional fără precedent de însușire ilegală a rezervelor de aur și a obiectelor de patrimoniu și reprezintă o preocupare permanentă pentru societatea românească, adaugă eurodeputații.
Parlamentul salută eforturile substanțiale ale UE de a proteja patrimoniul național, cultural și istoric prin punerea în aplicare a legislației și a mecanismelor de cooperare care reglementează restituirea bunurilor culturale și de patrimoniu însuşite ilegal de pe teritoriile țărilor Uniunii, precum și eforturile sale de combatere a traficului cu bunuri culturale”, arată comunicatul.


Deputații solicită Comisiei Europene și Serviciului European de Acțiune Externă să includă restituirea patrimoniului național român pe agenda bilaterală diplomatică care reglementează relațiile UE-Rusia, de îndată ce contextul regional permite reluarea dialogului politic între părți.


Context istoric


În timpul Primului Război Mondial, între 1916 și 1917, România a trimis în Rusia țaristă tezaurul național pentru a fi protejat în cazul ocupației teritoriului național. Tezaurul cuprindea în total 91,5 tone de aur fin, care făceau parte din rezerva Băncii Naționale a României, colecții regale de bijuterii și monede rare, precum și bunuri de importanță culturală și istorică neprețuite, cum ar fi arhive de stat, documente, manuscrise istorice prețioase, picturi de patrimoniu, cărți rare și colecții ale multor instituții publice și private. După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul și a refuzat înapoierea acestuia, o mare parte din valori rămânând nerestituite până în ziua de astăzi.

Citește și

Un tezaur dacic descoperit de poliţişti și arheologi, redat patrimoniului cultural naţional
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Primăria Ovidiu cumpără mobilier specific și materiale didactice (DOCUMENT)

27 Apr 2024 121

Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat

27 Apr 2024 132

Ce cadouri se fac de Florii? Idei pentru a-i surprinde plăcut pe sărbătoriții zilei

27 Apr 2024 152

Savoare fără carne. Rețete vegetariene pentru un grătar reușit

27 Apr 2024 158

Justiție Constanța Se dizolvă Societatea Agricola Valu lui Traian? Dosarul, pe rolul Judecătoriei

27 Apr 2024 255

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 212

Firme Constanța Societatea Tismana SRL, convocată în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor. Ordinea de zi

27 Apr 2024 207

Soluția magistraților în procesul dintre Prefectul Județului Constanța și Primarul Comunei Amzacea

27 Apr 2024 223

Fotoreportaj Constanța Vama Veche și Marea Neagră în eforie cromatică (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 328

Marfă contrafăcută la Vama Veche! Ce au descoperit oamenii legii într-un autocar de pe ruta Turcia - România? (FOTO)

27 Apr 2024 299

Tara Concept SRL devine o nouă prezență în peisajul imobiliar al Constanței

27 Apr 2024 248

OX Invest SRL debutează în sectorul facilităților de cazare pentru vacanțe în Constanța

27 Apr 2024 249

Cine și-a deschis restaurant la Constanța?

27 Apr 2024 532

Firme Constanța Administrator nou la Perfect Garden Professional SRL

27 Apr 2024 246

Modificări în actele constitutive ale Asociației Stropi de Lumină Constanța

27 Apr 2024 259