Patru ani de când Marin Mincu, primul rector al Universităţii „Ovidius” Constanţa, nu mai este „Am fost atât de puternic pentru că n-am cedat imposturii”

Marin Mincu, primul rector al Universităţii „Ovidius” Constanţa, s-a stins din viaţă în urmă cu patru ani, pe 4 decembrie, în urma unui accident vascular. Poet, critic literar, istoric literar şi eseist, Marin Mincu rămâne chiar şi astăzi omul al cărui nume dă naştere unor „spumoase” divergenţe de opinie. Idolatrizat de unii dintre studenţii săi şi nu numai, contestat de alţii, Marin Mincu intriga, uneori scandaliza de-a dreptul. Tot el fascina, educa, revoluţiona arhitectura ideilor. A fost, fără îndoială, profesorul atipic, omul de cultură care şi-a provocat în permanenţă studenţii, dar şi colegii, pentru a-i determina, atunci când era cazul, să exceleze pe drumul Literelor.

Nu de puţine ori, a intrigat breasla scriitoricească. Ştefania Mincu, cea care i-a fost soţie, spunea, cu ocazia lansării, la Constanţa, a volumelor „Polemos”, „Dulce vorbi în somn” (semnate de regretatul MM), „Dincolo dincoace de poezie” şi „Starea poeziei III” că Marin Mincu „era considerat de multă lume, uneori pe nedrept, un spirit incomod”. „În polemicile sale a fost întotdeauna fidel opiniilor sale şi mai ales principiilor critice pe care şi le-a fixat. Niciodată nu a atacat din proprie iniţiativă vreun scriitor. Nu-mi amintesc să fi existat vreo altă poziţie decât aceea de a răspunde vreunei provocări”, susţine Ştefania Mincu.

Născut pe 28 august 1944, în Slatina, Marin Mincu a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti. Ulterior, el a urmat o specializare în semiotică literară la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Torino. Îşi dă doctoratul în 1971, cu teza „Opera literară a lui Ion Barbu”. Amintim, de asemenea, că Marin Mincu este cel care a fondat Premiul literar Euridice.
Autorul a numeroase volume de critică şi teorie literară, Marin Mincu a semnat romanele „Intermezzo” (I, II, III şi IV), „Jurnalul lui Dracula”, „Jurnalul lui Ovidiu. Moartea la Tomis”. În opinia unora dintre cei care au fost discipolii lui MM, cărţi precum „Prada realului”, „Pacient la Spitalul Fundeni” şi „Cum mi-am înscenat un accident de maşină” sunt obligatorii.