Pentru a folosi scule auto, ai nevoie doar de exercițiu, nu de abilități înnăscute!


Pentru a folosi scule auto, ai nevoie doar de exercițiu, nu de abilități înnăscute!

Un șofer se confruntă, de-a lungul timpului, cu tot felul de probleme, iar pe unele dintre acestea este preferabil să le poată rezolva singur. Schimbarea unei roți sau a bateriei ori anumite reparații provizorii te pot salva din multe situații neplăcute, mai ales dacă te afli în zone unde nu poți rapid găsi un service sau un mecanic auto.
Dacă încerci, vei observa că, pentru a te descurca la un nivel mulțumitor, nu e nevoie de abilități speciale înnăscute, ci doar de două elemente: exercițiu și scule auto de calitate. Dacă experiența se capătă în timp, de dotarea propriei truse e cazul să te ocupi cât mai curând. Iată unele dintre principalele elemente care nu pot să lipsească!

Tipurile de chei pe care le poți folosi

Cheile fixe reprezintă un tip de scule auto care nu pot lipsi din trusa niciunui șofer. Realizate din diferite aliaje de oțel, se remarcă prin faptul că deschiderea lor nu poate fi modificată și prin rezistența deosebită în timp. Pot fi folosite pentru strângerea sau desfacerea unor șuruburi și piulițe blocate, care nu ar reacționa la manevre realizate cu alte instrumente.
Cheile inelare au capătul de forma unui cerc închis, ceea ce permite o mai bună fixare în poziția necesară pentru strângere sau pentru deșurubare. Unele au un singur inel, în timp ce altele au inele la ambele capete.
Cheile tubulare au două fălci hexagonale pe fiecare latură și nu pot fi folosite singure, ci doar cu ajutorul altor tipuri de chei. Ele sunt necesare atunci când e nevoie de strângerea sau desfacerea unor șuruburi aflate în poziții incomode, greu accesibile.

Scule auto electrice pentru găurit și înșurubat

Efectuarea unor astfel de operațiuni este necesară suficient de des pentru a justifica achiziția unor dispozitive electrice speciale, a căror forță este măsurată în newtoni pe metru. Poți opta pentru una dintre următoarele categorii:
• mașini de găurit, care diferă între ele în funcție de diametrul de găurire și de putere;

• mașini de înșurubat cu impact, utilizate pentru montarea unor șuruburi de mari dimensiuni, precum cele de la roțile unui autovehicul;
• mașini care dețin atât funcția de găurit, cât și pe cea de înșurubat, energia necesară pentru înșurubare fiind mai mare decât cea folosită pentru operațiunea de găurire.


 
Ciocanele de lipit utilizate cel mai frecvent

Aceste scule auto sunt disponibile, de asemenea, în mai multe modele, dintre care poți alege în funcție de scopurile în care te aștepți să le folosești cel mai frecvent. Ai la dispoziție următoarele două variante principale, atunci când e vorba de reparații rapide:
• ciocane de lipit de tip letcon, folosite cel mai frecvent pentru proiecte mici, de tipul „do it yourself“. Ele sunt ușor de manevrat, însă nu permit controlul temperaturii din vârf, ceea ce le face inadecvate pentru proiecte de finețe;
• stații de lipit care oferă posibilitatea de a controla toate setările, inclusiv temperatura din vârf. Astfel, pot fi utilizate cu succes inclusiv pentru proiecte mai complexe.
Ai grijă ca aceste scule auto să nu lipsească din trusă și în timp vei căpăta experiența necesară pentru a le folosi corect și a rezolva singur problemele!
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.