Percheziții la Constanța! Sunt vizate contracte de consultanță în domeniul fondurilor europene




Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 5 au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară și 7 mandate de aducere, în Municipiul București și județele Constanța și Dâmbovița, într-un dosar penal privind fapte de înșelăciune, prejudiciul fiind de 77.000 de lei.

În fapt, în perioada 2020 - 2021, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 35 de ani,  în calitate de administratori ai patru societăți comerciale, împreună cu o femeie, în vârstă de 24 de ani, angajată în cadrul unei firme, ar fi indus în eroare 23 de persoane, în urma încheierii unor contracte de consultanță în domeniul fondurilor europene privind redactarea și depunerea unor proiecte, pentru obținerea de finanțări în diferite programe.

Din cercetări, s-a stabilit  că, după achitarea unor avansuri cuprinse între 500 -14.000 de lei pentru realizarea proiectelor, bănuiții întrerupeau legătura cu persoanele vătămate, nerealizând obligațiile asumate.

În vederea administrării materialului probator, la data de 23 noiembrie 2023, au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție, la domiciliul bănuiților și sediile societăților implicate, fiind identificate și ridicate medii de stocare, documente contabile, precum și peste 500 de contracte încheiate cu alte persoane, având ca obiect realizarea unor contracte  de consultanță pentru redactarea unor proiecte.

De asemenea, la domiciliul unuia dintre bănuiți a fost identificat un pistol tip air soft, acesta fiind ridicat de către polițiști în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, în baza mandatelor de aducere care au fost puse în aplicare, 5 bănuiți și doi martori au fost conduși la audieri.

Bărbatul în vârstă de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.


Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și  

Grup infracțional organizat, proxenetism și spălarea banilor, destructurat de procurorii DIICOT (GALERIE FOTO)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții ale procurorilor DNA Constanța la locuința primarului comunei Ciobanu

10 Jan 2018 3373

Percheziţii DNA în municipiile Suceava și Botoșani într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

23 Mar 2015 1859

DNA Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov

23 Feb 2015 1752

Percheziţii la firma fratelui lui Sebastian Ghiţă

23 Feb 2015 1111

UPDATE 9. Sebastian Ghiţă, cercetat sub control judiciar Percheziţii DNA la firmele membrilor familiei lui Victor Ponta

17 Feb 2015 2280

UPDATE. Oficial DNA Percheziţii la Timişoara, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

09 Feb 2015 2145

UPDATE. DNA Percheziţii în Bucureşti şi în alte patru judeţe. Vizat un fost consilier al Elenei Udrea

02 Feb 2015 1582

Fraudare de fonduri europene Procurorii DNA au descins la sediul APIA Mehedinţi

29 Jan 2015 1671

UPDATE Oficial despre percheziţiile procurorilor DNA din această dimineaţă de la sediul APIA

04 Jun 2014 2614