Polaris M Holding a premiat matematicienii olimpici din Constanța

Societatea Polaris M Holding, susţinător al performanței în educație, a oferit premii câştigătorilor Concursului Școlar Județean de Matematică „Tomis“, în cadrul unei festivităţi care a avut loc ieri, la Universitatea Ovidius. Astfel, au fost recompensaţi elevii care au obținut peste 50 de puncte la concurs, elevi olimpici, cât și profesorii care au formulat subiectele.

Concursul de Matematică „Tomis“, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, s-a aflat, anul acesta, la cea de-a doua ediție și s-a adresat elevilor din învățământul gimnazial. Competiţia s-a desfășurat pe două etape, locală și județeană, fiind premiaţi elevii care au obținut primele trei punctaje la fiecare clasă, opt profesori și 20 de olimpici.
„Considerăm că atingerea performanței în educație se datorează cadrelor didactice care au știut să transmită dorința de a excela, precum și elevilor care au demonstrat că este necesar să muncești suplimentar pentru a obține rezultate notabile“, au declarat reprezentanții Polaris M Holding.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polaris M Holding Un viitor mai verde, alături de Școala Gimnazială Nr. 8 Constanța și Școala Generală "Gheorghe Titeica" nr. 30 (FOTO)

24 Apr 2024 421

Polaris M Holding Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8, Constanța au explorat ecologia și tehnologia în Săptămâna Verde

19 Apr 2024 355

Investiție realizată de Polaris M Holding la Constanța!

15 Apr 2024 413

Polaris M Holding Elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială Nr.16 Constanta au câștigat o excursie la Destiny Park (VIDEO)

08 Apr 2024 1006

Elevi de la Școala Gimnazială "Nicolae Tonitza" Constanța, în vizită la stația de sortare a Polaris M Holding

04 Apr 2024 180

Elevi de la Liceul Teoretic “Lucian Blaga” Constanța, în vizită la Polaris M Holding (GALERIE FOTO)

29 Mar 2024 563

Polaris M Holding O nouă ediție a concursului „10 cu Felicitări” la Școala Gimnazială nr. 22 I.C.Brătianu Constanța (FOTO)

14 Feb 2024 574

Constanța Cine sunt câștigătorii concursului „10 cu Felicitări pentru colectarea separată” organizat de Polaris (GALERIE FOTO)

08 Feb 2024 755

Polaris M Holding angajează controlori calitate

06 Feb 2024 563

Polaris M Holding angajează șoferi autogunoiere

01 Feb 2024 797

Polaris M Holding angajează încărcător frontal pentru Costinești

01 Feb 2024 677

Polaris M Holding Iată unde puteți depozita deșeurile de dimensiuni mari săptămâna aceasta!

29 Jan 2024 708

Polaris a dat startul concursului „10 cu Felicitări pentru colectarea separată”

16 Jan 2024 1030

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța a încheiat un contract de servicii de salubrizare pentru 2024. Detalii despre costuri și câștigătorul achiziției (DOCUMENT)

31 Dec 2023 1074

Polaris M Holding, la o lecție deschisă alături de elevii de la Școala Gimnazială nr. 24 Ion Jalea Constanța pe tema colectării separate a deșeurilor reciclabile (GALERIE FOTO)

20 Dec 2023 790