Poliția rutieră a aplicat peste 100 de sancțiuni și a reținut 10 permise într-o singură zi!



Nereguli în trafic! 

În ziua de 11 septembrie a.c, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au aplicat 103 sancţiuni contravenţionale și au reţinut 10 permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.

De asemenea, poliţiştii rutieri au acționat pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul legal de viteză și pentru identificarea și scoaterea din trafic a conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului ori a altor substanțe, informează IPJ Buzău. 

Astfel, peste 100 de șoferi au fost testați de către polițiști cu aparatul drugtest și alcooltest.

Pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate au înregistrat 42 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise. Împotriva a 5 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90, respectiv 120 de zile.

Cu cea mai mare viteză – 161 km/h – a fost înregistrat de aparatul radar autoturismul unui bărbat de 43 de ani, din București, ce rula pe DN2E85, în afara localităţii Racovițeni, a mai punctat sursa citată. 

Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (21), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (5), dar şi 19 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Alte 5 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea priorității de trecere, pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, dar și pentru pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la poliție în urma unui accident soldat doar cu pagube materiale.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 39.000 de lei, a mai punctat Poliția. 



Recomandări pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere!


Unele din principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere sunt reprezentate de consumul de băuturi alcoolice și/sau de substanțe stupefiante, precum și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere.

Urmările accidentelor rutiere nu sunt transpuse numai în forma unor pagube materiale, ci uneori rezultatul este vătămarea grave a persoanelor implicate și chiar și pierderi de vieți omenești.

Indiferent de calitățile personale sau de experiență la volan, conducătorii auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor stupefiante nu percep corect mediul înconjurător, își supraevaluază aptitudinile, iar reacțiile la stimuli sunt fie întârziate, fie inexistente, rezultatul fiind încălcări ale regulilor de circulație, care pot avea urmări dintre cele mai grave.

În acest context, precum și în contextul creșterii numărului de accidente mortale provocate de conducători auto care nu dețin permis de conducere, s-a constatat necesitatea implementării unor demersuri legislative care să modifice reglementările în vigoare. Astfel, în data de 10 iulie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial legea numărul 213/2023. Această lege, vine în completarea art.91 din Legea nr. 286/ 2009 privind Codul Penal și prevede la art. Unic un nou aliniat : “3 ind. 1- nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art.192, alin. 2 și 3, dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau art. 336”.

Toți participanții la traficul rutier, indiferent de calitatea acestora, au obligația legală de a adopta o conduită preventivă, care să ducă la evitarea producerii. 

Citește și:

Știri Constanța. Șoferi drogați, depistați la volan în Constanța și Vama Veche (FOTO)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Autoturism oprit pe o stradă din Hârșova! Ce a descoperit Poliția?

25 Apr 2024 517

Situații de risc pe drumurile din Constanța! S-a lăsat cu dosare penale

03 Apr 2024 607

Ce a descoperit poliția la oprirea a doi șoferi în județul Constanța?

22 Mar 2024 772

Incident în trafic la Constanța! Ce a depistat Poliția în cazul unui șofer de 22 de ani

18 Mar 2024 610

Știri Constanța Incidente în trafic la Eforie, Ovidiu și Murfatlar!

16 Mar 2024 836

Șoferi băuți la volan în Medgidia și Constanța!

24 Feb 2024 948

Știri Constanța ​Acțiune a polițiștilor rutieri, la Constanța! Amenzi aplicate și permise suspendate

08 Feb 2024 793

Știri Constanța O femeie de 20 de ani, fără permis, surprinsă la volan, în Albești. Cu ce viteza rula

06 Feb 2024 1140

Știri Constanța Conducător auto depistat cu viteză dublă față de limită, în stațiunea Mamaia

03 Feb 2024 1059

4.525 de accidente rutiere grave înregistrate în anul 2023, la nivel național

28 Jan 2024 638

În ultimele 24 de ore Peste 7.200 de fapte contravenționale la care au intervenit polițiștii, la nivel național

26 Jan 2024 557

Știri Constanța Doi șoferi s-au ales cu dosare penale

24 Jan 2024 760

Conducător de autoutilitară din Oradea, băut la oră de prânz! S-a răsturnat în șanț cu autovehiculul

22 Jan 2024 762

Știri Constanța Șoferi în ilegalitate la Cernavodă, Techirghiol și Constanța!

21 Jan 2024 869

MAI Sute de permise reținute în ultimele 24 de ore. Câte au fost pentru consumul de alcool

15 Jan 2024 702