Polițiștii tulceni au fost ajutoarele lui Moș Crăciun pentru zece familii din Isaccea

  • Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Isaccea în colaborare cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au vizitat 10 familii din orașul Isaccea.

15 copilași au simțit bucuria Sărbătorilor după ce au fost vizitați de „ajutoarele Mosului” și anume, polițiștii din cadrul IPJ Tulcea, împreună cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

„Încă de pe acum încep pregătirile pentru a avea un Crăciun de poveste. Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de a-i avea pe cei dragi alături, de a celebra noul an și de a ne pune speranțe în viitor.
 
Pentru mulți, însă, această perioadă a anului nu este decât o altă ocazie de a-și aminti de greutăți și lipsuri. Dar, mai mult decât oricine, copiii nu ar trebui să își piardă nicicând credința în Moș Crăciun și spiritul sărbătorilor.
 
În acest context, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Isaccea în colaborare cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au vizitat 10 familii de pe raza orașului Isaccea pentru a aduce zâmbetul pe fața copilașilor care îl așteaptă pe Moș Crăciun.
 
Astfel, polițiștii tulceni au fost ajutoarele lui Moș Crăciun pentru 15 copilași frumoși și veseli, cărora le-au dăruit din tot sufletul cadouri pentru a aduce zâmbetul pe buzele lor și de a-i ajuta să își păstreze speranța”, transmit reprezentanții IPJ Tulcea.

Sursă foto: IPJ Tulcea


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

13 absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina, repartizați la IPJ Tulcea

29 Apr 2024 452

IPJ Tulcea a bătut palma cu Progres Experience SRL! Iată ce cumpără polițiștii

29 Apr 2024 385

Poliția Română organizează un concurs important! Este vizat IPJ Tulcea

28 Apr 2024 506

IPJ Tulcea, la Ziua Porților Deschise a Aeroportului Internațional ,,Delta Dunării" (FOTO)

27 Apr 2024 340

Polițiștii din Tulcea, la datorie pentru o sărbătoare a Floriilor în siguranță

25 Apr 2024 341

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 566

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 441

​ Autoturism căutat de autoritățile portugheze, găsit în Tulcea

15 Apr 2024 513

Județul Tulcea ​Șofer prins la volan sub influența băuturilor alcoolice. Constatările polițiștilor

15 Apr 2024 475

Accident rutier între localitățile Jurilovca și Babadag, județul Tulcea. O persoană, rănită

15 Apr 2024 631

Radare în județele Constanța și Tulcea. Peste 250 de amenzi aplicate

07 Apr 2024 540

Alertă la Constanța! Un adolescent a dispărut de la locuința din stațiunea Mamaia

04 Apr 2024 1272

Tulcea Aplicația eDAC, folosită de polițiști pentru verificarea documentelor de identitate

01 Apr 2024 502

Alertă în județul Tulcea! Un tânăr de 25 de ani, dispărut de la un centru de reabilitare din localitatea Horia

30 Mar 2024 771

Oficiali de la IPJ Tulcea despre femeia din Baia găsită împușcată

29 Mar 2024 976