Potrivit Codului rutier, este obligatoriu Cum alegi scaunul auto pentru copii şi cât costă

Noile modificări ale Codului rutier au intrat în vigoare la sfârşitul săptămânii trecute. Potrivit acestuia, toţi cei aflaţi în vehicul trebuie să poarte centura de siguranţă, iar copiii sub 12 ani sau cu o înălţime mai mică de un metru şi jumătate trebuie să poarte centuri de siguranţă adaptate dimensiunilor. Copiii cu vârste mai mici de trei ani se transportă numai în dispozitive de reţinere omologate. Asta înseamnă că şoferii vor fi aspru penalizaţi dacă nu pun centuri de siguranţă copiilor sau dacă nu îi transportă în scaune speciale, în funcţie de vârstă.
Scaunele auto pentru copii nu sunt un moft, ci sunt menite să le protejeze acestora viaţa. Potrivit unui studiu realizat în SUA, utilizarea scaunului auto special pentru copii reduce riscul de moarte cu 71% pentru nou-născuţi şi cu 54% pentru copiii mai mici de patru ani.
 
Atunci când achiziţionaţi un scaun auto pentru copil, trebuie să ţineţi cont de înălţimea, greutatea şi vârsta acestuia. Sute de producători fabrică scaune auto şi, conform cu legislaţia europeană, le clasifică în următoarele grupe: grupa 0, nou-născut - 9 luni (sub 10 kg), grupa 0+, nou-născut - 12 luni (sub 13 kg), grupa I, 6 luni - 4 ani (9 - 18 kg), grupa II, 3 - 8 ani (15 - 25 kg) şi grupa III, 6 - 12 ani (22 - 36 kg).
 
Vizitând unele magazine din Constanţa ce comercializează astfel de scaune auto, aveţi oportunitatea să descoperiţi o gamă variată de astfel de produse, cu preţuri începând de la 170 de lei, dar care pot creşte până la 2.000 de lei, în funcţie de marcă, caracteristici sau dimensiune. Cele mai ieftine sunt simple, iar cele scumpe se pot transforma în landou omologat, în scaun auto sport tip „scoică“, sunt mai spaţioase, au salteluţe mai confortabile sau sunt dotate cu un sistem de circulare a aerului astfel încât bebeluşul să nu transpire. Totodată, scaunele auto pentru copii se găsesc şi la mâna a doua, cu preţuri începând de la 30 de lei şi ajung până la 1.400 de lei.
 
Bineînţeles că aceste scaune trebuie instalate cu foarte mare grijă, pentru că, în caz contrar, nu este de ajutor niciunui copil. Ele se montează repede, în mai puţin de cinci minute, chiar şi de persoane neexperimentate. Trebuie să se ţină cont însă de instrucţiunile de instalare şi de faptul că locul de montare este spătarul scaunului pasagerului din dreapta şoferului.
 
Un scaun auto pentru copil are o centură de siguranţă, care îi protejează celui mic trunchiul şi toate organele interne, o centură de siguranţă în T, care îi protejează picioarele, şi un spătar înalt, cu protecţie pentru cap. Materialele cu care sunt căptuşite au fost testate în prealabil, pentru a absorbi energia unui impact.
 
Numai în acest an, în România, 84 de copii şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere şi peste 600 au fost grav răniţi. Tocmai de aceea, este important de reţinut că sistemele de siguranţă pentru copii salvează vieţi.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.