Premierul Ciolacu „Istoria şi Marea Unire din 1918 au confirmat puterea unităţii noastre"

Sursa foto: Facebook


 
  • Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul transmis de Ziua Naţională, că lumea este pusă în faţa unor situaţii greu de anticipat în urmă cu câţiva ani,  conform bursa.ro .

„Istoria şi Marea Unire din 1918 au confirmat puterea unităţii noastre şi, iată, avem prilejul, cu fiecare nouă provocare a prezentului, să demonstrăm că împreună, noi românii, avem puterea de a ne atinge marile obiective", subliniază el.


Potrivit sursei citate, Ciolacu transmite:

„Este Ziua Naţională a României, sărbătoarea tuturor românilor, o zi în care m-aş bucura să retrăim spiritul unităţii care i-a înflăcărat pe înaintaşii noştri de acum 105 ani, înfăptuitorii Marii Uniri. Prezentul ne provoacă să facem faţă unor situaţii pe care cu greu le-am fi anticipat cu doar câţiva ani înainte şi care pun o lume întreagă la încercare, iar România nu este nici ea ocolită. Istoria şi Marea Unire din 1918 au confirmat puterea unităţii noastre şi, iată, avem prilejul, cu fiecare nouă provocare a prezentului, să demonstrăm că împreună, noi românii, avem puterea de a ne atinge marile obiective. Acest lucru implică eforturi din partea tuturor şi, mai ales, o înţelegere a preocupărilor fiecărui român", a arătat Ciolacu, vineri, într-un mesaj transmis de Ziua Naţională.


El a subliniat că mesajul de unitate al acestei zile ar trebui să fie prezent în orice acţiune a noastră, indiferent dacă este vorba despre cetăţeni, societate civilă, mediul de afaceri, reprezentanţi ai statului sau la clasa politică:
 

„Când ceva tinde să ne dezbine, să ne amintim că suntem toţi români şi că avem un drum comun de parcurs ca naţiune, de care depind prezentul şi viitorul întregii societăţi şi al fiecărui cetăţean. O Românie puternică, orientată spre dezvoltare, care să se reflecte în plan economic, dar mai ales în viaţa de zi cu zi a românilor, este un obiectiv firesc, capabil să ne unească. La mulţi ani, tuturor românilor! La mulţi ani, România!", a transmis Marcel Ciolacu.
 

 
Citește și
„România este iubită aici. Ne leagă trecutul, dar și mai mult ne leagă viitorul'”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunț de ultimă oră al premierul Marcel Ciolacu despre salarii și pensii

26 Apr 2024 453

Premierul Marcel Ciolacu-Am încredere că vom reuși să creștem schimburile comerciale

26 Apr 2024 247

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 26 aprilie 2024

26 Apr 2024 263

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 25.04.2024

25 Apr 2024 250

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 399

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 305

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 264

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 24 aprilie 2024

24 Apr 2024 313

Guvernul RomânieiMesajul premierului Marcel Ciolacu transmis cu prilejul Sărbătorii Pesah

23 Apr 2024 252

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 251

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

20 Apr 2024 554

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 602

MAEDin Agenda de lucru a MAE 19 aprilie 2024, vă semnalăm

19 Apr 2024 259

MAEDin Agenda de lucru a MAE 18 aprilie 2024, vă semnalăm

18 Apr 2024 324

Guvernul RomânieiPremierul Marcel Ciolacu

18 Apr 2024 288