Premierul Marcel Ciolacu se întâlnește cu Maia Sandu, în contextul Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări și a Forumului de Afaceri

foto: Facebook.com Premierul Marcel Ciolacu va avea mâine, 6 septembrie, la ora 10.00, la Palatul Victoria, o întrevedere cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în contextul organizării la București a Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări (I3M) și a Forumului de Afaceri I3M, în perioada 6-7 septembrie 2023.

Presa acreditată la Palatul Victoria va avea acces pentru oportunități de imagini la momentul întâmpinării doamnei președintă a Republicii Moldova, Maia Sandu, de către premierul României, Marcel Ciolacu, în Palatul Victoria, Holul de Onoare, parter, transmite un comunicat din partea Guvernului României. 

Summit-ul Inițiativei celor Trei Mări (I3M) și Forumul de Afaceri I3M vor fi organizate în perioada 6-7 septembrie 2023, la București, România devenind astfel primul dintre statele Iniţiativei care găzduieşte pentru a doua oară aceste evenimente, după edițiile desfășurate în 2018.

Forumul de Afaceri al Inițiativei celor 3 Mări – „Investing into a resilient tomorrow”, organizat de Guvernul României, sub înaltul patronaj al președintelui României, va avea loc joi, 7 septembrie, la Palatul Parlamentului și va reuni peste 1.000 de oameni de afaceri, decidenți guvernamentali, experți, reprezentați ai societății civile.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu va fi gazda sesiunii de deschidere a Forumului de Afaceri, la care vor participa înalți oficiali: președintele României, Klaus  Iohannis, președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, țară coinițiatoare a Inițiativei celor 3 Mări, prim-ministrul Croației, Andrej Plenković, țară coinițiatoare a Inițiativei celor 3 Mări, președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, țară care a găzduit ediția de anul trecut a Summit-ului și Forumului celor 3 Mări, președintele Lituaniei,   Gitanas Nausėda, țară ce va organiza Summit-ul și Forumul de afaceri al Inițiativei celor 3 Mări  în 2024. Invitat special al Forumului de Afaceri este  John Kerry, emisar special al președintelui Statelor Unite ale Americii pentru climă, a mai punctat sursa citată. 

Sesiunea la nivel înalt va fi urmată de patru paneluri pe teme prioritare atât din perspectiva Uniunii Europene, cât și a relației transatlantice: energie, transporturi, digitalizare, investiții.

Scopul  Forumului de Afaceri I3M este de a cataliza investițiile în infrastructură pe axa Nord-Sud și de a reconfigura relațiile de vecinătate din regiune, mai ales în contextul perturbărilor multiple și prelungite generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

România, ca stat membru al Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice, își concentrează principalele priorități strategice în domeniul energetic - cu accent pe tranziția verde și utilizarea hidrogenului ca sursă de energie regenerabilă -, dezvoltarea rețelelor de transport feroviar și rutier, precum și provocările viitoare în ceea ce privește digitalizarea în domeniul securității cibernetice și siguranța implementării inteligenței artificiale.

Inițiativa celor Trei Mări (Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică) este o platformă politică flexibilă și informală care reunește 12 state membre ale Uniunii Europene situate între cele trei mări menționate - Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.

La Forum vor participa și  parteneri strategici care susțin Inițiativa celor Trei Mări: Comisia Europeană, Germania și SUA, precum și invitați speciali și reprezentanți ai organizațiilor internaționale relevante.


Agenda Forumului de Afaceri și informații referitoare la eveniment sunt disponibile aici: https://3seas.eu/event/three-seas-initiative-business-forum-bucharest-2023.


Citește și:

Marcel Ciolacu, anunț de ultim moment despre voucherele de vacanță (VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 30 aprilie 2024

30 Apr 2024 187

Guvernul RomânieiPremierul Marcel Ciolacu -Vom menține ritmul alert al investițiilor

29 Apr 2024 218

Guvernul RomânieiMesajul prim-ministrului Marcel Ciolacu prilejuit de Ziua veteranilor de război

29 Apr 2024 221

Anunț de ultimă oră al premierul Marcel Ciolacu despre salarii și pensii

26 Apr 2024 474

Premierul Marcel Ciolacu-Am încredere că vom reuși să creștem schimburile comerciale

26 Apr 2024 266

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 26 aprilie 2024

26 Apr 2024 285

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 25.04.2024

25 Apr 2024 268

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 434

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 338

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 277

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 24 aprilie 2024

24 Apr 2024 322

Guvernul RomânieiMesajul premierului Marcel Ciolacu transmis cu prilejul Sărbătorii Pesah

23 Apr 2024 260

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 259

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

20 Apr 2024 566

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 620